Muzicieni şi actori, membri ai trupei Oradea Klezmer, au oferit duminică, 23 februarie, un concert antrenant pe scena Filarmonicii Oradea. Şi de această dată, artiştii au acceptat să performeze pro bono, în cadrul unui spectacol dedicat strângerii de fonduri pentru restaurarea orgii din Sinagoga Sion.

Restaurarea orgii din Sinagoga Sion este obiectivul pe care şi l-a propus Rotary Club Oradea Art Nouveau, în cadrul proiectului Adoptă o Clădire. Aşa cum a explicat în deschiderea oficială a evenimentului arhitectul Cristian Puşcaş, membru fondator al clubului, suma necesară pentru atingerea acestui obiectiv este de aproximativ 40.000 de euro. Prima acțiune dedicată restaurării acestei orgi a fost în anul 2019, când s-a realizat proiecția filmului Exod de suflete al regizorului orădean, Csaba Bereczki. Concertul Oradea Klezmer, „De prin lume adunate”,  a fost cea de-a doua astfel de acţiune, una care s-a bucurat de sală plină şi public receptiv, şi îndelungi aplauze, semn că orădenii sunt darnici şi, în acelaşi timp, dornici de concerte inedite. Trupa, aşa cum îi dezvăluie şi numele, are un repertoriu internaţional de tip klezmer şi s-a lansat în anul 2015, la iniţiativa artiştilor Andrian Locovei şi Ion Pintea. Repertoriul este interpretat de muzicieni, alături de actori ai trupei Iosif Vulcan:  Ary Nagy Sandor, Richard Balint, Andrian Locovei, Alexandru Szuz, Alina Leonte, Lorant Veres, Ion Pintea, Gerhard Bekes și Nagy Kalman. Alături de Oradea Klezmer, au susţinut proiectul actorul Sebastian Lupu, care le-a adus spectatorilor zâmbete… în versuri, dar şi actriţa Adela Lazăr, sau artistul fotograf Ovi D. Pop care au invitat publicul la expoziţii cu vânzare, înainte de spectacol. Amfitrioana serii a fost actriţa Mirela Niţă-Lupu, de asemenea, membru al Rotary Club Oradea Art Nouveau.
„A trăi pentru alții e o lege a naturii. Viața e frumoasă când ești fericit, dar viața e și mai bună atunci când alții sunt fericiți datorită ție”, a subliniat preşedinta clubului, Dana Ionașcu. Iar orădenii care vor să fie fericiţi dăurind, o pot face în fiecare zi, donând în contul deschis de Rotary Club Oradea Art Nouveau la Banca Transilvania: RO57BTRLRONCRT0463856802.