Orădeanca Alexandra Ruge şi grupul "Stars of music", din Iaşi, câştigătorii trofeului "Mamaia Copiilor"
Ajuns, anul acesta, la cea de-a X-a ediţie, Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie "Mamaia Copiilor" şi-a desemnat laureaţii. Juriul, condus de Adrian Păunescu, a acordat două trofee la cele două secţiuni ale concursului, Creaţie şi Interpretare. Astfel, Trofeul la secţiunea Creaţie a fost câştigat de compozitorul Nicolae Caragea pentru piesa "Viaţa mea e muzica", interpretată de orădeanca Alexandra Ruje, iar la Interpretare trofeul a revenit trupei "Stars of Music", din Iaşi.
La acest concurs, Oradea a avut reprezentanţi de seamă din Grupul Vivere şi Asociaţia Culturală Meda Music. Şi tânăra interpretă Carla Marin, membră a grupului Vivere din Oradea, ne-a făcut cinste, obţinând premiul II la secţiunea Interpretare. Totodată, Radio România Regional a acordat un premiu special pentru Florena Şandro, premii speciale obţinând şi Denisa Ifrim şi Horia Oniţa, precum şi Grupul Vivere. În competiţie au fost înscrişi 152 de participanţi, care au evoluat la secţiunile Interpretare şi Creaţie. În transmisiune directă pe TVR 1, ediţia din acest an a Festivalului "Mamaia Copiilor" a avut loc în perioada 14 - 17 iulie. Cele două secţiuni le-au dat ocazia participanţilor să concureze la cel mai înalt nivel în faţa publicului şi a juriului. Concurenţi au avut o prestaţie excepţională şi au fost îndelung aplaudaţi de public.
Carlaaaaa te iubesc!!!! Esti artista mea preferata!!!! Ascult zilnic cu mare drag melodiile tale pe youtube!!!
Carla Marin este printre cele mai bune voci ale orasului Oradea! E un mare talent! Pacat ca nu e promovata la adevarata ei valoare! Felicitari Carla!!! Esti superba si frumoasa! Sper sa am ocazia sa te intalnesc si sa-mi dai un autograf!!!!
Felicitari ALEXANDRA ! Felicitari CARLA ! Sunteti minunate! Ne mandrim cu voi!