Parteneriat multifuncţional Oradea - Vârşeţ
Protocol comun, universitar
Promiteam - în cotidianul nostru de ieri - că vom reveni, în legătură cu "desantul" socio-ştiinţific din oraşul Vârşeţ (Iugoslavia) prezent la Oradea, în aceste zile, în vederea antamării unor relaţii care, într-un viitor apropiat, vor putea deveni benefice, într-o pregnantă reciprocitate. Astfel, după cum ne spunea dr. Aurel Chiriac - directorul Muzeului Ţării Crişurilor, delegaţia din Vârşeţ - Iavor Rashaskiy - directorul Muzeului din acest oraş din Banatul sârbesc, Radoslav Kliska - preşedintele Comitetului Executiv Local, şi Mirko Dobrosavevici - consilier pe probleme de cultură - a fost prezentă, ieri, la Universitatea Oradea, unde a fost semnat un protocol comun de colaborare. Astfel, s-a convenit ca - pe lângă cei patru tineri din Vârşeţ care vor urma cursurile Facultăţii de Muzică - Secţia actorie - a Universităţii orădene, este posibil ca şi în alte domenii universitare numărul tinerilor vârşeţeni care vor studia la Oradea să crească.
Tezaur dacic din Banatul sârbesc, în expoziţie, la Oradea
În protocolul de parteneriat semnat cu Muzeul Ţării Crişurilor figurează mai multe puncte de contact, care, evident, se vor flexibiliza, pe măsura concretizării lor. Astfel, vor avea loc schimburi de expoziţii şi de cercetători la nivel de instituţii muzeale, interesul în domeniu al specialiştilor orădeni fiind acutizat de faptul că cca 20% din populaţia oraşului Vârşet este de etnie românească, procente semnificative de români intrând şi în componenţa populaţiei rurale a Banatului sârbesc. Directorul Muzeului Ţării Crişurilor a ţinut să sublinieze faptul că instituţia omoloagă din Vârşeţ va veni la Oradea cu o expoziţie constituită dintr-un tezaur dacic, cuprinzând peste 300 de piese (cca 4 kg) din aur - podoabe, pe care orădenii vor putea să le admire în cadrul "Zilelor Muzeului" de anul viitor. Pe de altă parte, vor avea loc schimburi de cercetători, care vor merge pe teren, pentru a cunoaşte, la faţa locului, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti ale românilor, măsura în care acestea au fost alterate sau influenţate de vicisitudinile vremurilor.
Relaţii culturale şi de administraţie locală
De asemenea, se vor extinde relaţiile culturale între Oradea şi Vârşeţ, la nivel de instituţii de profil, prin spectacole ale filarmonicilor şi teatrelor din cele două oraşe, prin schimburi de carte, comunicări, simpozioane ş.a. A fost semnat un protocol de colaborare în acest sens - între Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Bihor şi instituţia similară din regiunea Vârşeţ -, de către directorul Viorel Horj, respectiv consilierul pe probleme de cultură, Mirko Dobrosavevici. Oaspeţii din Serbia au fost primiţi şi de către primarul municipiului Oradea, căruia i s-a prezentat o scrisoare de intenţie, în vederea statornicirii unor relaţii bilaterale viabile şi de larg interes, vizând problematica diversă a administraţiei publice, proiecte şi iniţiative de interes reciproc. Şeful executivului orădean şi-a exprimat acordul deplin şi disponibilitatea de a conlucra benefic pentru ambele părţi, ţinând cont că în regiunea Vârşeţului, a Banatului sârbesc, trăieşte un segment compact de populaţie românească, a cărei istorie şi cultură îşi trag seva din rădăcina comună, a românităţii. De remarcat este şi faptul că - după cum spunea Radoslav Kliska - preşedintele Comitetului Executiv Local din Vârşeţ -, etnia românească din Serbia are deplina libertate de a-şi cultiva tradiţiile şi obiceiurile identitare. Mărturie stă şi săptămânalul "Libertatea" - ziarul românilor din Vârşeţ -, dar şi faptul că în cotidianul de limbă sârbă, etnia românească are o pagină a ei. Aşadar, există toate premisele ca, de acum înainte, "podul" socio-cultural-ştiinţific dintre Oradea şi Vârşeţ să se consolideze, aşa încât, nici-o "apă" conjuncturală să nu-l poată lua!...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.