La ediția a 11-a a clubului de lectură Pragul Vaida, care va avea loc azi, la cafeneaua Moszkva, publicul orădean va avea ocazia să-i întâlnească pe Dmitri Miticov și Cătălin Șuteu, doi dintre poeții contemporani autohtoni cei mai nonconformiști din punct de vedere discursiv.

Autorul lui Dmitri: INTJ și cel al volumului apelofo_b (semnat cu heteronimele norhaos x human1 x lowHPjunko) vor citi în sala mare a cafenelei Moszkva (str. Moscovei nr. 12, Oradea) în data de 15 aprilie, de la ora 19.00.

Evenimentul organizat de Revista de cultură Familia în colaborare cu Revista Golan și ancazaharia.ro va fi moderat de poetul Mihók Tamás. Gazdele serii vor fi Radu Bejan și Anca Zaharia.

Clubul de lectură Pragul Vaida încurajează manifestarea critică a publicului, însă atacurile la persoană nu vor fi tolerate. Participarea la eveniment este gratuită și se face (preferabil, nu obligatoriu) pe bază de rezervare prin trimiterea unui mail cu numele celor interesați la adresa: pragul.vaida@gmail.com.

Mulțumită Librăriei Cărturești Oradea, la fața locului vor putea fi achiziționate cărți semnate de protagoniștii serii, precum și alte volume și antologii de poezie contemporană.

Parteneri Pragul Vaida #11 sunt Cărturești Oradea și Facultatea de Litere a Universității din Oradea.

Dmitri Miticov (n. 01.09.1980, Târgoviște) este absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității Transilvania din Brașov. A publicat volumele de poezie Efectul de peliculă (Editura Vinea, 2006), Numele meu e Dmitri (Editura Paralela 45, 2010), Dmitri: uite viața (Casa de Editură Max Blecher, 2012), Dmitri: genul cinic (Editura Cartea Românească, 2015); Dmitri: INTJ (Editura OMG, 2023). Prezent cu poezii în reviste literare (Dlite, Echinox, Familia, Poesis Internațional) și în antologii tematice (Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului, Editura frACTalia, 2021; Generația de aur, Editura frACTalia, 2020; hotel cosmos: poezie românească SF, Editura frACTalia, 2019). Locuiește în București și lucrează în domeniul bancar.

Cătălin Șuteu s-a născut în Mureș, iar în prezent locuiește în Cluj. Este student masterand în anul II la Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”. Îi place să încorporeze în poezie ce găsește pe Aesthetics Wiki. A debutat recent cu volumul apelofo_b (Editura OMG).