Premieră naţională la Oradea - Stilul de dans bachata a impresionat publicul
Şapte perechi de iubitori ai dansului din Cluj-Napoca, Bucureşti, Satu Mare şi Oradea s-au întrecut, sâmbătă seara, la Lotus Center, în cadrul unei competiţii de dans. Concurenţii au dansat Bachata, stil ce face parte din curentul salsa.
Pentru prima dată în România s-a desfăşurat o competiţie de dans ce a avut ca temă stilul de dans Bachata. Perechile participante au avut peste 18 ani şi s-au întrecut la două categorii: Open, respectiv Amatori. Prima probă la care au concurat a fost cea de grup, în cadrul căreia au dansat pe melodii aleatorii alese de DJ, iar cea de-a doua a fost cea individuală în cadrul căreia melodia a fost aleasă de concurenţi. Departajarea s-a făcut de către juriu pe baza anumitor criterii. S-a ţinut cont de paşi, de sentimentul transmis juriului de către fiecare echipă, de reacţia publicului, de costumaţie etc. Competiţia a durat aproximativ o oră şi jumătate, iar la final, la categoria Open, primul loc a fost ocupat de perechea orădeană, formată din Raluca Jurcuţ şi Carol Şoldea, dansatori ai clubului de dans Feeling Dance, iar la categoria Amatori, pe prima poziţie s-a clasat perechea din Cluj-Napoca. În privinţa premiilor, la categoria Open, câştigătorii vor reprezenta România între 22-24 octombrie la Londra, la un congres de dans latino, în timp ce câştigătorii de la Amatori vor merge la Borovec, în Bulgaria, unde vor participa, de asemenea, la un congres de dans organizat de cea mai veche şi cea mai mare şcoală de salsa din ţară.
Si asta e normal?
nu ti se pare, asa e...si uite si de unde: ?v=FtoAKyKzCKU
mi se pare mie, sau coregrafia castigatoare este cunoscuta?