Prima expoziţie a artiştilor fotografi din Euroregiunea "Bihor - Hajdu Bihar"
În Sala de expoziţie a Casei Comunitare "Ujkert" din Debreţin, a avut loc recent, vernisajul primei expoziţii a artiştilor fotografi din Euroregiunea "Bihor - Hajdu Bihar". La eveniment au fost prezenţi, pe lângă autorii lucrărilor, şi artişti fotografi sosiţi din Japonia, Slovacia, Turcia şi România, care au participat, în perioada 6-8 septembrie, şi la cea de-a V-a Reuniune a Artiştilor Fotografi (organizat de Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea). Cei prezenţi la eveniment au fost primiţi de doamna Gyula Ferencn?, vicepreşedintele Autoguvernării judeţului "Hajdu-Bihar". Domnia sa a apreciat importanţa organizării acestei manifestări culturale, care a atras 44 de artişti fotografi, din cadrul celor cinci fotocluburi (din cele două judeţe, din România şi Ungaria). Această expoziţie s-a dovedit a fi şi un moment prielnic pentru a sublinia rolul artei fotografice promovate de artiştii fotografi din cele două părţi, precum şi nivelul lucrărilor expuse. Gabor Turi, viceprimarul Autoguvernării din Debreţin, a ţinut să precizeze că, începând din anul 1990, artiştii fotografi din Oradea şi Debreţin colaborează excepţional şi că în decursul acestei perioade au fost deschise zeci de expoziţii, realizate din lucrările artiştilor fotografi din cele două oraşe. Iniţiatorul acestei expoziţii a fost Ştefan Toth, directorul Clubului Fotografic "Nufărul".
În final, au fost aduse mulţumiri Ministerului Culturii din Ungaria şi Fundaţiei programului cultural naţional din ţara vecină, care au sprijinit realizarea acestei manifestări.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.