Una dintre membrele importante ale Uniunii Femeilor Bihor, Ioana Precup, şi-a lansat recent prima expoziţie de pictură. Cu 11 cărţi editate şi cu peste 300 de tablouri realizate, aceasta a fost numită cetăţean de onoare al oraşelor Bistriţa Năsăud şi Hunedoara. Chiar dacă nu s-a născut în Bihor, din 1990 acasă pentru ea înseamnă Oradea.

 

În prezenţa unor nume cunoscute din Oradea, cum ar fi poetul Miron Blaga, criticul de artă dr. Ramona Novicov sau Crăciun Parasca, consilier superior în cadrul DJCCPCN Bihor, Ioana Precup a avut prima expoziţie de pictură. Cu toate că nu a urmat studii de specialitate în acest domeniu, talentul şi dorinţa de a picta au făcut ca numărul operelor realizate să fie unul însemnat. "Admir persoanele care, deşi nu au urmat o facultate în domeniu sau măcar ceva studii de specialitate, au darul de a realiza astfel de lucruri minunate", a precizat Ramona Novicov. Tablourile expuse au avut ca temă flori, peisaje, porterete, dar şi icoane, cu atât mai mult cu cât în aceasă perioadă ne aflăm în Postul Paştelui. Expoziţia, cu vânzare, este deschisă până mâine, în cadrul ei fiind expuse 50 de tablouri. "Pictura m-a atras întotdeauna. La început pictam cu degetele, deoarece nu aveam pensulă. Mai târziu mi-am confecţionat o pensulă din propriul păr, abia mai târziu reuşind să îmi şi cumpăr una. Sper să mai am şi alte ocazii în care să îmi expun propriile realizări", a precizat Ioana Precup. Expoziţia s-a bucurat de sprijinul Uniunii Femeilor Bihor, care i-a propus talentatei membre să îşi expună o parte a numeroaselor sale lucrări. Invitat a fost şi prof. Dora Tudor, care a expus, cu această ocazie, 10 lucrări.