Proiecte de succes, la final - „Profesorul Trăsnit” și „Teatrul vine la tine”
Asociația Culturală Teatrul de Copii a obținut finanțare pentru proiectele „Profesorul Trăsnit” și „Teatrul vine la tine”, proiecte care au avut deplasări în localități din Bihor în luna iunie.
Proiectul „Profesorul trăsnit” a fost finanțat prin programul Fondul Științescu Oradea, ediția 6.0. Este vorba despre un program prin care Fundația Comunitară Oradea face știința mai atractivă pentru copiii și tinerii din Bihor, oferind finanțări și mentorat pentru proiecte educaționale din domeniul STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică). Sponsorul principal al programului este compania Accesa. Proiectul a avut în vedere organizarea de spectacole pentru 630 de elevi din Roșia, Parhida, Batăr, Vârciorog și Marghita. Fiecare spectacol a avut în vedere transmiterea de cunoștințe elementare de fizică, chimie și matematică, în cadrul a cinci spectacole interactive susținute de „Profesorul Trăsnit”. Proiectul va avea continuitate și după implementare, asta pentru că experimentele fizice și
chimice din spectacole vor putea fi replicate la scară mică de către profesori și elevi în timpul cursurilor. Bugetul proiectului a fost 17.700 lei.
Proiectul „Teatrul vine la tine” a fost finanțat prin programul Bursa Talentelor al Fundației Comunitare Oradea și s-a aflat la a treia ediție, primele fiind destinate copiilor. De data aceasta, însă, „Teatrul vine la tine” s-a îndreptat în special înspre seniorii din Holod, Tinca, Tulca, Gepiu și Vadu Crișului cu spectacolul „Dragoste cu năbădăi”. Publicul, în numar de 685 de persoane, format din copii, tineri și seniori au primit foarte bine acest spectacol. Proiectul va avea continuitate și după implementare prin organizarea de spectacole în zonele rurale. Bugetul proiectului a fost 19.762 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.