Proiecție de film, moment artistic și lansare de albume - Seară dedicată trupei Phoenix
În parcul Muzeului Țării Crișurilor, vineri, 10 iulie, începând cu ora 19.00, va avea loc proiecția filmului „Phoenix – Povestea”.
Evenimentul va fi urmat de o întâlnire și un moment artistic cu Erlend Krauser, fost membru al trupei Phoenix, și de lansarea albumului audio al lui Erlend Krauser, „The Time of Talking Hearts” și a albumului foto „Phoenix: Povestea fără cuvinte”.
Evenimentele fac parte din „Colocviile Muzeului Țării Crișurilor”, organizate în cadrul programului estival „Tipografia de idei | #hailamuzeu”, ediția a IV-a. Alături de Erlend Krauser, vor fi invitați Cristian Radu Nema, regizor, și Bianca Beatrice Michi, producător.
Manifestările vor avea loc vineri, 10 iulie, începând cu orele 19.00, în parcul Muzeului Țării Crișurilor, după următorul program: orele 19.00 – 21.00 - proiecția filmului „Phoenix – Povestea”, regizat de Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis, producător Bianca Beatrice Michi (2022, 114 min).
Pelicula „Phoenix – Povestea” marchează împlinirea a șase decenii de activitate pentru formația condusă de Nicu Covaci și a avut premiera de gală la Sala Palatului din București, la 16 octombrie 2022, în prezența fondatorilor și a unor membri marcanți din istoria grupului.
Între orele 21.00 – 22.30, este programată o întâlnire și un moment artistic cu Erlend Krauser. Chitaristul formulei de aur a celebrei trupe Phoenix a părăsit România într-un miez de noapte din 1977, închis în celebrele boxe Marshall care au deschis drumul păsării Phoenix spre libertate – episodul care a transformat povestea în mit și care, pentru Erlend Krauser, a marcat începutul unui lung exil. Avea doar 19 ani. Viața i l-a adus în cale, ulterior, pe James Last, muzician, instrumentist și compozitor german. Timp de peste două decenii, acesta i-a oferit cele mai mari scene din Europa și, în plus, ceva mai mult decât atât: libertatea de exprimare. Chitara lui, muzica lui, trăirea lui – toate autentice, în cuvinte sau fără ele, îi spun povestea. Cum ajungi din boxele lui Nicu Covaci la Royal Albert Hall din Londra, ori în cele mai mari săli de spectacole pe care Berlinul sau Moscova le au de oferit? Cum îți trăiești fiecare zi ca o viață? Cum înveți, ca artist, să îți asculți doar vocea interioară, ca pe cel mai vechi prieten pe care îl ai? Și mai ales, cum dai asta mai departe, cu firescul unei muzici căreia să îi rămâi fidel și, în același timp, folosindu-te de cele mai noi și mai profesioniste pârghii pe care tehnica, într-o continuă evoluție, ți le pune la dispoziție? Cum aduci, într-un final, toate aceste trăiri acasă? Despre toată această poveste (și despre multe altele) va povesti muzica lui Erlend într-un spectacol de neratat.
De la ora 22.30, va avea loc lansarea noului album audio al lui Erlend Krauser, „The Time of Talking Hearts”, și a albumului foto „Phoenix: Povestea fără cuvinte”, creat de Cristian Radu Nema în colaborare cu Nicu Covaci.
Intrarea este liberă!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.