Raul Silaghi, live din „Sufragerie” - „Romantici Pasageri”
Cu o prezență cunoscută în Sufrageria Vulturar, folkistul Raul Silaghi revine din nou cu piese noi și prezintă noul material „Romantici Pasageri”, cu un invitat special, Iuliu Ciura.
Folkistul Raul Silaghi vă invită la evenimentul de lansare a primului său album personal, intitulat „Romantici pasageri”, care va avea loc sâmbătă, 14 iunie, de la ora 20.00, în localul Vulturar, situat sub Pasajul Vulturul Negru din Oradea.
Intrarea este liberă, pe bază de rezervare la tel. 0758-057.052. Noul material conține compoziții originale, cu caracter nostalgic și energic, bazat pe sinceritatea și naturalețea exprimării artistice a folkistului.
„Ne revedem sâmbătă, 14 iunie, spre seară, la Vulturar, cu o prezentare succintă a primului album personal, „Romantici Pasageri”. La o dată viitoare, sper că vom fi prezenți toți „actorii” care am contribuit la crearea albumului”, este invitația adresată de artistul Raul Silaghi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.