„Revista Familia pare că trăiește din coliva poeziei de debut a lui Mihai Eminescu” - Opinia mea
Într-un județ cu peste o mie de învățători și învățătoare, profesori de limba română sau filozofie, cadre universitare de la Litere sau Sociologie, Revista Familia se complace cu un tiraj liliputan de circa 200 de exemplare.
De ce spun „complace"? Pentru că i-am propus redactorului-șef, în privat, să deschidă o rubrică permanentă dedicată profesorilor de specialitate și pentru că i-am ridicat ideea unui proiect european prin care să poată livra gratuit, o perioadă, revista, la fiecare școală din Bihor. De pildă un proiect cu finanțare Hu-Ro ar fi putut porni de la prietenia care i-a legat pe Iosif Vulcan, fondatorul Revistei Familia, de poetul Ady Endre.
Recunosc cu reală plăcere că managementul revistei are și indiscutabile părți bune, cum ar fi actualizarea paginii de Internet https://revistafamilia.ro.
Și cu atât mai meritorie este transparența, prin afișarea numărului de vizualizări pe care le are fiecare articol.
De pildă, articolul de impact din acest moment „Dirijatul este arta comunicării" - Cristian Mandeal în dialog cu Adrian Palcu, are în acest moment 188 de vizualizări. Pentru un județ cu peste 600.000 de locuitori îmi pare trist acest număr de 188 de vizualizări.
Asemenea rezultate „colosale" s-ar putea atinge și cu o redacție care să efectueze actul de cultură benevol, fără retribuire din fonduri publice.
Dincolo de statistici, „De gustibus non est disputandum”. Dar, personal, unele scriituri selectate de Revista Familia îmi invocă doar un sentiment inalienabil de urticarie în zona „coccisului".
Un singur exemplu:
terasa buturuga
m-am simțit ca o idioată când mi-am aprins țigara lângă el.
ce-i spui cuiva care furișează, într-o conversație banală,
că e în remisie din leucemie?
undeva între a transmite impulsurile nervoase necesare
și a articula părerea de rău,
creierul meu a apelat la cel mai deplasat automatism.
mi-am imaginat cum îi povestesc soră-mii,
cum ar face ochii cât cepele și mi-ar zice
da’ ce dracu’ ai avut? ești sălbatecă.
ce-i spui cuiva cu numa’ douășcinci de ani pe umeri
și puțin cancer în sânge?
[îmi închipui că n-o fi simplu să fii printre puținii tineri
de pe secția de hemato de la colțea,
printre moșii și babele care și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul.
să fii îndopat cu citostatice,
să peticești unde strică citostaticele
cu klacid și antivirale,
să-ți cadă părul și să-ți dea greu veteranii de salon,
să nu știi răspunsul:
auzi, mamaie, da’ nu ești cam tânăr pentru cancer?
să-ți plângă de milă și să meargă mai departe
cu mâinile împreunate pe coccis]
dacă nu l-au omorât toate astea,
n-o să-l omoare un fumat pasiv –
între a-mi veni să mă arunc în baltă
sau să-mi sting țigara de ochi,
nu mi-am amintit nici măcar unul din arsenalul de cuvinte potrivite.
țânțarii din cișmigiu,
musca tsetse din tropicul racului,
doctoriile care-ar trebui să te facă bine,
prea multă sau prea puțină empatie –
la un moment dat orice lucru mărunt îți poate veni de hac.”
(https://revistafamilia.ro/?p=8324)
Cristian HORGOȘ
Pana acum cativa ani, Familia apartinea Uniunii Scriitorilor, pozitie din care deservea o clica anume formata acolo, dupa care Pricajan a transformat revista intr-o vitrina pentru tinerii scriitori din marile orase si a bagat-o in librariile Carturesti, acolo unde seria anterioara din Familia, cu infatisarea stas, ar fi parut la nelalocul ei... In ambele serii, revista Familia este dedicata in principal unui public - inevitabil restrâns - din interiorul vietii literare, din care nu fac parte vasta majoritatea a profesorilor de română! Precizez din capul locului că nu am publicat și nu urmează să public în Familia. Dacă aș fi lucrat la o revistă literară din provincie, aș fi încercat să țin cont de următoarea problemă fundamentală: faci o revistă locală din bani (greșesc) locali, trebuie să echilibrezi autorii locali cu cei din restul țării și să duci luptă de convingere într-un context mai degrabă ostil... ca să ma opresc la un eufemism.
mircica Pricajan este exact ceea ce-l arata si numele: un pricajit. Un pricajit de lingau PNL, un profitor si un degraba varsatoriu de sange (a se vedea cum i-a lasat fara paine pe Ioan Moldovan si alti corifei care in scurt timp au decedat de suparare...). Un nene care, alaturi de alti neni, scriu orice balarie ca sa-si ia salariile grase de la Consiliul Judetean condus, ce sa vezi, tot de PNL. Greatza !
Sa fim seriosi, revista Familia e un circlejerk literar intocmit de scriitorasi (ca autori nu sunt, scriitori da) pe care nu ii recomanda in vreun fel opera (!) literara publicata, nimic mai mult. Pretentiile de cultura, de emancipare, de lucruri livresti ... hai sa fim seriosi.
Revista Familia ar trebui sa fie o revista de cultura nu doar de literatura indoielnica. Pe nimeni din redactie nu intereseaza revista, iau un salariu bunicel de la CJ, isi promoveaza productiile literare plicticoase, trai nenicule...
Daca dascalii, studentii si bihorenii interesati de cultura s-ar simti reprezentati si atrasi de articolele Revistei Familia atunci le-ar citi mai cu seama ca accesul pe site e gratuit. Daca in fiecare numar al revistei ar fi o rubrica despre ce-i preocupa pe profesorii de litere atunci ar incepe sa ii intereseze revista. Bunaoara Crisana mi-a publicat un scurt articol despre o ingrijorare a profesorilor de limba romana privind eventualul impact al Legii Vexler asupra programei scolare. Aspecte de genul acesta intereseaza nu poezii care s-ar putea intitula mai metafizic "Cancer si pe pamant"...
Ce ați scris aici putea fi postat intr-un status pe Facebook, asta nu e o opinie care sa se susțină pe ceva anume.
Reproșați redacției că dăscălimea nu citește (nici nu accesează online) revista? Sunteți de tot hazul. Pe aceeași linie, puteți reproșa și celorlalte ocupații din domeniile umaniste. Și elevilor, studenților și - mai ales - părinților lor. Adică întregii lumi. Vizibil, nu aveți cunoștințe despre presa culturală din România, nici cât vinde, nici din ce trăiește.