Revista orădeană „Identitatea națională”, despre un moment important, aniversat în vremuri de pandemie: - Centenar Trianon
În noiembrie 2013 Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” - Filiala Oradea publica primul număr din revista Identitatea naţională. Este de la început o revistă de popularizare a istoriei naţionale prin articole publicate de istorici militari şi civili din Oradea şi alte centre universitare din ţară.
Colectivul implicat în selectarea şi publicarea studiilor era format din gen. brg. (r) Grigore Bartoş - preşedintele societăţii, ing. Vasile Fonoage – prim-vicepreşedinte, economist Florica Judea – secretar, Doru Sicoe, student în Istorie, ca redactor şef al revistei. Tipărirea s-a bucurat de sprijinul pecuniar al Consiliului Judeţean Bihor, alături de doi entuziaşti oameni de afaceri orădeni Valeriu Leucuţa și economistul Avram Jeflea. Tema studiilor publicate a fost aniversarea a 165 de ani de la declanşarea Revoluţiei de la 1848-1849, în care Avram Iancu a fost principalul lider al revoluţiei române din Transilvania.
După o întrerupere de trei ani, revista reapare în iunie 2017 cu un conţinut ştiinţific şi într-o haină editorială la un nivel superior. „Vinovatul ” este noul redactor-şef dr. Ioan Laza, cunoscut jurnalist, cadru didactic universitar în Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării – Universitatea Oradea. Tema noului număr al revistei priveşte „Patrimoniul curtural-naţional, cel mai important vector al identităţii naţionale” în vremuri de globalizare. Dintre articolele publicate reţinem cele ale prof. univ. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi al basarabeanului acad. Nicolae Dabija, din Chisinău.
Numărul din decembrie 2018 dedicat, firesc, Centenarului Marii Uniri de la 1918, cuprinde studii privind cele trei Uniri – a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Patria Mamă – Regatul României. Şirul studiilor este deschis de un material al acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, urmat îndeaproape de un interviu luat acad. Mircea Malița, bihorean la origine, care rememorează Marea Adunare de la Alba Iulia văzută prin prisma contribuției înaintașilor din familia sa la pregătirea și desfășurarea actului politic de la Alba Iulia.
În fine, numarul patru al revistei, apărut în aprilie 2019, este închinat campaniei Armatei Române pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupația armatei maghiare și a regimului bolșevic condus de Kun Bela. În acest context temporal se racordează evenimentele din aprilie 1919 legate de eliberarea Oradiei și Bihorului, moment primit cu bucurie de toți locuitorii orașului nostru, indiferent de etnie.
Zilele acestea a apărut cel mai recent număr al revistei, dedicat Centenarului semnării Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920), dintre coaliția învingătoare a Antantei, deci și Romania, și Ungaria înfrântă, debusolată politic în urma unei guvernări îndreptate contra națiunilor pe care le asuprea, a unei diplomații falimentare oscilante între extreme. Sponsorizată de gen. brg.(r) Grigore Bartoș și ing. Vasile Fonoage, recentul număr al revistei înmănunchiază studii și articole semnate de istorici civili și militari din: Oradea, Cluj-Napoca, București, aparținând diverselor generații de cercetători.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.