S-a dat startul celui mai așteptat eveniment cultural al anului - Festivalul Internațional de Teatru Oradea
Orașul de pe Crișul Repede este, în aceste zile, gazda Festivalului Internațional de Teatru Oradea, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale orădene, ajuns, anul acesta, la cea de-a VI-a ediție. Prima zi de festival s-a încheiat duminică, în ropote de aplauze și cu mult entuziasm din partea tuturor celor care au trecut pragul teatrului.
Ziua de luni, 24 septembrie, a propus o ofertă la fel de bogată teatral. Startul s-a dat cu un spectacol dedicat tinerilor, în special adolescenților, intitulat „Noi nu!”, prezentat de Teatrul „Aureliu Manea” din Turda, la Sala Arcadia, spectacol care a făcut parte din secțiunea „Cu tineri pentru tineri - România după 100 de ani”. Ziua a continuat cu o provocare pentru tinerii spectatori, și anume, după spectacolul „Noi nu!”, aceștia au fost invitați la o discuție cu actorii și regizorul spectacolului, prilej cu care doi dintre cei mai activi au avut ocazia să câștige câte un pachet de cărți ales cu grijă de librarii de la Humanitas.
Tot ieri, publicul iubitor de teatru a avut ocazia să o întâlnească pe actrița Maia Morgenstern, invitată într-un one-woman show răscolitor: „O lecție de bune maniere”, care s-a jucat la Sala Mare, de la ora 19.00.
Seara s-a încheiat la Sala Studio Szigligeti, unde Teatrul Apollo 111 a prezentat unul dintre cele mai puternice texte scrise de un autor român în ultima decadă: „Pulverizare”. Atât spectacolul „O lecție de bune maniere”, cât și spectacolul „Pulverizare” au făcut parte din secțiunea concurs - Festivalul de Teatru Scurt.
Ziua de astăzi, 25 septembrie, se anunță la fel de spectaculoasă, aducând trei spectacole în concurs și unul în aer liber. Primul spectacol va începe la ora 17.00, la Sala Mare, și este propus de Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani: „Zeul Măcelului”, o comedie care te prinde și te ține în priză până la final. De la ora 19.00, la Sala Mare (cu publicul pe scenă), „Regina frumuseții din Leenane” ne va purta departe, pe țărmurile înfrigurate ale unei Irlande primitive, crude, rece și sălbatice. Înainte de a intra la spectacolul de la Sala Mare, nu uitați să treceți pe la standul de carte cu vânzare Humanitas!
De la ora 21.00, se vor juca două spectacole: „Gardenia”, prezentat de Teatrul Odeon din București, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, cu publicul pe scenă, și „Miorița”, prezentat de Auăleu Teatru din Timișoara în Piața Unirii. La spectacolul „Miorița” intrarea este liberă, însă, în apropierea scenei, se va găsi urna de donații pentru reconstrucția Palatului Episcopal Greco-Catolic. Astfel, cei care doresc vor putea dona pentru reabilitarea unui monument semnificativ pentru Oradea, suma adunată urmând să fie virată în conturile Episcopiei Greco-Catolice Unită cu Roma de Oradea.
În total, opt zile de teatru îi aşteaptă pe orădeni începând de duminică. Festivalul Internaţional de Teatru aduce la Oradea 26 de producţii ale unor companii din întreaga țară, dar și din străinătate. Evenimentul este organizat de Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria municipiului Oradea, Fundaţia Culturală FITO şi UNITER.
Bilete se pot achiziționa de la Agenţia Teatrului, deschisă în perioada festivalului de luni–vineri, între orele 10.00-21.00, sâmbătă, între orele 13.00-19.00, și duminică, între orele 10.00-12.00 și 18.00-19.00. Se pot achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online, pe www.biletmaster.ro. Informaţii suplimentare şi rezervări de bilete se pot face la numărul de telefon: 0372/368.475.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.