Teatrul Regina Maria invită publicul la un nou spectacol de teatru transmis online, pe pagina de Facebook a instituţiei. De această dată se va putea viziona În inima nopţii - Episodul Lear, regia Gavriil Pinte. Spectacolul va fi transmis de la ora 19.00, în data de 1 mai.

„Teatrul luptă cu spaimele iscate de întuneric. El e un remediu contra temerilor ivite din beznă. Facem teatru în plină noapte de teama Nopţii înseşi. Şi, totodată, din dorinţa de a uita rătăcirile zilei. Jucăm ca să ne salvăm! De noapte, de zi! Mereu şi pentru totdeauna, la răscruce!” (George Banu). În inima nopţii - Episodul Lear pleacă de la subiectul textului shakespearian, şi anume un rege care doreşte să abdice şi să-şi împartă regatul celor trei fiice ale sale, dar înainte de a lua orice decizie le cere acestora să-şi exprime dragostea pe care i-o poartă. În urma dovezilor de afecţiune, hotărăşte să-şi alunge fiica cea mică pentru sinceritatea şi naturaleţea mărturisirii, ca mai apoi să fie repudiat de fiicele cele mari şi cu mintea tulburată de suferinţă, să rătăcească la întâmplare. Dar în jurul subiectului se construieşte un spectacol despre noaptea minții, noaptea rătăcirilor, despre o lume ce se îndepărtează de rațiune și dragoste și se instalează în teritorii traversate de ură, violență, complot, exil, alienare, crimă, pentru ca, în cele din urmă, să caute cu fervoare, la capătul nopții, drumul spre lumină. Distribuția spectacolului este: Lear: Ciprian Vultur; Gloucester: George Voinese; Goneril: Angela Tanko; Regan: Anda Tămășanu; Cordelia: Georgia Căprărin; Bufonul: Mirela Lupu; Edgar: Ciprian Ciuciu; Edmund: Alin Stanciu; Kent: Sebastian Lupu; Intendent 1: George Dometi; Intendent 2: Vali V. Popescu.  În alte roluri: Bianca Andraş, Carina Bunea, Alina Fabri, Alba García, Alexandra Moldovan, Saska Sotirov, Iosif Ahmed, Dragoş Florea, Vlad Haneş şi Ionuţ Şerban. Regia artistică şi ilustraţia muzicală este semnată de Gavriil Pinte, iar scenografia de Roxana Ionescu.