Săptămâna aceasta orădenii sunt aşteptaţi la Teatrul Regina Maria să râdă, să se emoționeze și să se lăse uimiți de câteva dintre spectacolele care fac parte din repertoriul acestei stagiuni.

 

Dacă luni, 4 februarie, de la ora 19.00, publicul a fost invitat, la Sala Arcadia, pentru vizionarea spectacolului Domnişoara Iulia, astăzi, 5 februarie, de la ora 19.00, la Sala Arcadia, se va juca spectacolul Variaţiuni enigmatice. Pe o insulă pustie din Marea Norvegiei trăiește un scriitor, câștigător al premiului Nobel pentru literatură. Erik Larsen, ziaristul care îl vizitează, vrea să afle totul despre faimoasa carte dedicată lui „H.M.”, intrând însă prea adânc în viața sentimentală a mizantropului scriitor. Protagoniştii spectacolului sunt actorii Petre Ghimbăşan şi Sebastian Lupu.

Miercuri, 6, și joi, 7 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare (cu publicul pe scenă) - Avalanşa - condițiile în care trăiesc câțiva oameni care locuiesc la poalele muților Anatoliei sunt mai mult decât vitrege. Aceștia se văd nevoiți să cenzureze nu doar sunetele prea puternice, ci o întreagă secțiune din viața micii comunități. Frica îi educă în așa fel încât definiția normalității este înlocuită cu niște reguli care, pentru cei care nu trăiesc alături de ei, pot părea absurde.

Sâmbătă, 9 februarie, de la orele 11.00 și 13.00, la Sala Arcadia, copiii se vor putea bucura de noua premieră a Trupei Arcadia: Isprăvile lui Păcală, un spectacol dedicat copiilor cu vârste mai mari de 9 ani, după un text de Constantin Cubleşan, în regia lui Petre Ghimbăşan. Spectacolul este o frescă a satului românesc, plină de umor, ironie şi tâlc, care aduce în prim-plan teme şi motive populare nemuritoare.

Duminică, 10 februarie, de la ora 11.00, la Sala Arcadia, vă invităm, cu mic, cu mare, să fiți martorii aventurilor lui Apolodor, pinguinul călător – simpaticul tenor care pornește la drum vrând să-și potolească dorul de frații săi din Labrador. Tot duminică, de la ora 19.00, la Sala Mare, iubitorii de teatru se pot bucura de spectacolul Capcana lui Hamlet care înfățișează un adevărat joc de șah ce se desfășoară la curtea castelului Elsinore. Actorii chemați să prezinte un spectacol de teatru pentru noul cuplu regal devin pionii naivi ai unei trădări bine puse la punct.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrului, de marți până vineri, în intervalul orar 12.00 – 18.00, și în weekend, între orele 10.00-13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de spectacol sau online, pe www.biletmaster.ro.

Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon 0372/368.475.