Sara Crăciunului nost' - Spectacol folcloric la Casa de Cultură a Sindicatelor
Seară extraordinară de folclor pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, oferită de membrii Ansamblului folcloric "Nuntaşii Bihorului" şi invitaţii lor. Sub genericul "Sara Crăciunului nost'", în faţa orădenilor, care au venit în număr foarte mare la spectacol, au fost prezentate colinde, obiceiuri de iarnă, dar şi îndrăgite melodii populare din judeţul Bihor.
Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" a organizat aseară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, tradiţionalul spectacol de final de an, în care membrii săi au evoluat în faţa orădenilor care îndrăgesc muzica populară. Programul a debutat cu membrii Ansamblului folcloric "Dumbrava din Bălnaca", aceştia prezentând un obicei de Crăciun din zona din care provin, dar şi câteva colinde tradiţionale. Nici "Nuntaşii Bihorului" nu s-au lăsat mai prejos, ei prezentând un alt obicei practicat de Sărbătorile de Iarnă - Turca. Pe scenă au mai urcat Grupul vocal "Lioara" al Şcolii de Arte "Francisc Hubic", colindătorii casei de Cultură a Sindicatelor, Antonia Hoza, Dalia Zbârcea, Raul Leuca şi Alexandra Paina. Au urmat invitaţii în recital, care au prezentat câte două melodii din repertoriul propriu: Maria Haiduc, Sergilia Popa, Romina Nemeş, Mihaela Popa, Mihai Jula, Ionel Ban, Lavinia Ionuţ, surorile Tomele, Feciorii Bihorului, Florica Ruja, Antonela Ferche Buţiu, Marius Marcu - la taragot. Invitată de onoare a fost îndrăgita interpretă de muzică populară Florica Duma. Artiştii au fost acompaniaţi de Orchestra "Rapsodia bihoreană", condusă de prof. Liviu Buţiu, de pe lângă Şcoala de Arte "Francisc Hubic". Coregrafia a fost semnată de Florian Clepe, în timp ce prezentarea spectacolului i-a revenit interpretei Antonela Ferche Buţiu.
ASCULT MEREU CASETA PE CARE MI-AI OFERITI.AS VREA SA MAI VB.LASA UN MSJ TOT AICI DACA SE POATE.MARIUTA BUCURESTI