Aleşd

Manifestările prilejuite de marcarea Zilelor oraşului Aleşd sunt aşteptate cu mult interes de locuitorii oraşului, dar şi de cei de pe Valea Crişului Repede, întrucât organizatorii, Primăria şi Consiliul Local oferă an de an surprize plăcute şi momente de plăcere şi relaxare. Deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediţii va avea loc sâmbătă, 29 august, de la ora 17.00, când vor urca în scenă Ansamblurile "Vergelul" şi "Datina", urmate de îndrăgitul interpret Nicolae Furdui Iancu, de la ora 19.00, precum şi de invitaţii Liviu Guţă şi Daniela Gyorfi, la ora 20.00. Seara se va încheia cu discotecă în aer liber. Varietatea genurilor muzicale va satisface toate gusturile şi preferinţele, aducând şi a doua zi pe scenă solişti îndrăgiţi şi formaţii cunoscute. Astfel, Ansamblul slovac "Cerovina", din Valea Cerului, va evolua duminică, 30 august, de la ora 17.00, după care va intra în scenă "Metaphoric". Seara va continua în compania invitaţilor speciali, Andreea Bălan şi Hi-Q, şi se va încheia cu foc de artificii şi discotecă. Luni, târgul de animale va pune punct ediţiei din acest an a Zilelor comunei. Manifestările cultural-artistice vor fi precedate de Târgul de Vară, care se va desfăşura în zilele de 27 şi 28 august.

 

Cefa

Festivităţile organizate de Ziua comunei Cefa, ediţia a VII-a, vor avea loc sâmbătă, 29 august, pe stadionul Cefa, în prima parte a zilei, respectiv pe platoul din faţa Primăriei, în a doua parte a zilei (ora 16.00). Manifestările se vor desfăşura după următoul program: 10.00-11.00, deschiderea punctului temporar de frontieră Ateaş (RO) - Geszt (HU), 11.00-16.00, concurs de atelaje pe stadionul Cefa, 16.00-16.30, festivitatea de premiere, 16.30-16.45, Ansamblul "Datina", 16.45-17.00, Ansamblul Bălnaca, 17.00-17.30, Corul pensionarilor de la Sarkadkeresztur, Dans cu copiii de la Sarkadkeresztur, 17.30-19.00, Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana", 19.00-19.20, demonstraţie de karate, 19.20-21.00, Ansamblul "Florile Bihorului", Borz Alexandru, 21.00-22.00, Lucian Drăgan, 22.00-23.00, Hara, 23.00- 23.20, foc de artificii, 23.20-24.00, Lucian Drăgan.