Olcea

Primarul comunei Olcea, Flore Bocşe, şi Consiliul Local al comunei vă invită duminică, 30 august, să participaţi la cea de-a III-a ediţie a Zilei comunei Olcea. Cu acest prilej, vor avea loc numeroase activităţi artistice şi sportive, după următorul program: ora 9.00 - activităţi sportive; ora 15.00 - deschiderea festivă - primar ing. Flore Bocşe; 15.10 - Ansamblul folcloric "Feciorii Bihorului"; 16.00 - Emilia Borza; 16.20 - Grupul "Meda Music" - muzică pop; 17.00 - inaugurarea şi slujba de sfinţire a Căminului Cultural din localitatea Olcea, ocazie cu care primarul comunei îi roagă pe fiii satului Olcea, care sunt preoţi în diverse parohii, să oficieze împreună cu preoţii din comună această slujbă de sfinţire; ora 17.30 - Orchestra "Rapsodia" din Arad - solişti: Mariana Pui, Aura Bonchiş, Ioana Luguzan, Gabi Gheorghe şi Ciprian Zopota; la ora 19.00, va intra în scenă părintele Cristian Pomohaci, urmat de Taraful "Fraţii Negrea", iar de la ora 21.00, îndrăgitul interpret Cornel Borza îi va delecta pe cei prezenţi. Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii şi un spectacol susţinut de Taraful "Fraţii Negrea".

 

Sâmbăta

Ediţia a II-a a Zilei comunei Sâmbăta se va desfăşura duminică, 30 august, în Parcul Dendrologic din localitate, evenimentul fiind organizat de Primăria şi Consiliul Local Sâmbăta. Deschiderea manifestărilor va avea loc la ora 14.00, după care vor intra în scenă: Ansamblul folcloric "Vergelul", la ora 14.30;  Florica Faur, la ora 16.00; Cristian Mangra cu formaţia şi Doru din Albeşti, la ora 16.30; Ansamblul folcloric "Muguri şi mlădiţe de tezaur", din Beiuş, şi Anca Banda, coordonatoarea ansamblului, la ora 17.30; discotecă în aer liber, la ora 19.00; Cristian Mangra, la ora 22.00; foc de artificii, la ora 23.30.