Seară de poezie, dialog și răsfăț feminin, la Oradea - „Girls’ Night Out Pentru Mame”
La Hotel DoubleTree by Hilton Oradea, joi, 30 aprilie, de la ora 18.00, va avea loc „Girls’ Night Out Pentru Mame”, o seară specială dedicată femeilor și, în special, mamelor. Evenimentul este organizat cu ocazia lansării volumului de debut semnat de Marieta Murg, „Până în rai și înapoi de un infinit de ori”.
Gândit ca mai mult decât o lansare de carte, evenimentul propune o seară de relaxare, socializare și conectare autentică, în care femeile sunt puse în prim-plan. Femeile și mamele sunt invitate la o întâlnire caldă și sinceră despre maternitate, vulnerabilitate, putere interioară, emoții reale și experiențe în care multe mame se pot regăsi.
Un moment special al serii va fi susținut de actrița Adela Lazăr de la Teatrul Regina Maria din Oradea, care va recita câteva dintre poeziile incluse în volum. De asemenea, va avea loc o prezentare a cărții alături de autoarea Marieta Murg și Monica Popa, psihoterapeut și autor de carte, într-un dialog despre feminitate, maternitate și trăirile care apropie femeile între ele.
Evenimentul este organizat în cadrul programului de mentorat „Femei pentru Femei”, al Asociației Femei Împreună din Oradea, sub îndrumarea mentorului Oana Bungău.
„Mi-am dorit să organizez acest eveniment nu ca pe o lansare de carte clasică, ci ca pe un cadou pentru femei și pentru mame. Un moment în care să te simți răsfățată, liniștită și înțeleasă. Mi-am dorit ca această seară să nu fie doar despre mine și despre cartea mea, ci și despre femeile minunate și puternice pe care le cunosc. Așa s-a născut Girls’ Night Out Pentru Mame: o seară a noastră, a fetelor, cu poezie, artă, prosecco și cadouri”, spune Marieta Murg, autoarea volumului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.