Stă să iasă de sub tipar, zilele acestea, al doilea volum din Cântecul după cântec, schiţă pentru un univers folcloric bihorean, carte realizată în colaborare de Ioan Degău şi Miron Blaga, care are menirea de a completa şi detalia conţinutul primului tom, un tom destul de bogat - circa 70 de solişti şi aproape 20 de animatori şi personalităţi care au cultivat folclorul bihorean etc.

Faţă de prima carte, acest nou volum mai aduce în atenţie circa 50 de solişti vocali, peste 100 de instrumentişti, câteva formaţii, grupuri şi ansambluri folclorice mai mari, mai importante, alţi animatori şi cercetători ai vieţii muzicale tradiţionale bihorene etc. Structura acestui al doilea volum - în 6 capitole - este şi structura definitivă a discursului istorico-critic al celor doi autori care precizează că, în demersul lor, au utilizat uneori în exces infomaţii şi articole din presa scrisă, atât pentru a menţine spiritul de obiectivitate, cât şi pentru a configura o cât mai diversificată şi veridică prezentare a soliştilor sau fenomenelor în discuţie. De asemenea, autorii mai precizează că numărul de pagini alocat unuia sau altuia dintre solişti este întâmplător, el nemarcând importanţa sau valoarea respectivului interpret sau instrumentist.

După un cuvânt înainte - liric şi nostalgic, dar plin de sugestii - şi alte lămuriri, cei doi autori purced la "întregirea cântecului", prezentând, în completarea volumului I, alţi interpreţi de marcă, consacraţi sau în plină afirmare ai muzicii populare bihorene: Irina Micuţ, Ghiţă Baciu, Florian Popa, Silvia Negruţ, Florica Opriş-Abăghioaiei, Nelu Oprean, Mihai Deliman, Maria Dan Golban, Corina Szatmari, Ciprian Gabor, Elena Şerb, Adi Balint, Titi-Daniel Sandro, Sandu Condoroş, Simona Bejan, Sânziana Toader, Cornelia Fechete, Dumitru Paraschiv, Susana Toader, Camelia Torja, Ancuţa-Gabriela Pop, Mariana şi Simona Tomele, Alina Hidiş, Cristian Mihoc, Nicoleta Rab, Emilia Borza, Aura Bonchiş, Sergilia Popa, Vlăduţa Lupău, Dana Sabo, Roxana-Lavinia Gudiu, Raluca Ianc, Roxana Ilisie, Florina Puşcău, Simona Cap, Andrada Tulvan, Oana Pelea, Alexandra Chira, dar şi "cei care vin": Claudia Cacuci, Nicoleta Bot, Mirabela Indrei, Sorana Copil, Alexandra Paina, Andrada Crăciun, Raul-Daniel Leuca, Antonia Hoza, Dana-Ionela Jurjuţ, Iulia Baiduca, Diana Tulea, Bianca Iancu, Lavinia Mateiu, Daniela Lele etc.

Capitolul Instrmentişti este şi el foarte aglomerat, sugerându-se, totuşi, o împărţire a acestora în profesionişti şi lăutari(semiprofesionişti şi amatori), oarecum arbitrară, de altfel ca şi gruparea lăutarilor pe două arii: Ţara Binşului şi Valea Crişului Repede. Sunt amintiţi, creionaţi sau portretizaţi circa 100 de instrumentişti, între care se disting: "dinastia" Rada, "clanul" Zbiciu, Mitică Negrean, Petrică Popa, Stângaciu senior şi junior, Liviu Buţiu, Gică şi Sorin Costache, Adrian Miescu, Ioan Antonio Sekaci, Aurelu Draii, Aurel şi Auraş Hexan, Dumitru-Liviu Opriş, Tinu din Râturi, Doru din Albeşti, Culiţă din Albeşti, Bujorel Tulea, Ghiţă Dehelean, Romică Ruja, Horea Boncuţ, Nicu Moldovan, Radu Nemeş, Alexandru Chira etc.

(va urma)