Semnal editorial
Catalogul Salonului Artiştilor Fotografi Români de Pretutindeni
Recent, a văzut lumina tiparului catalogul Salonului Artiştilor Fotografi Români de Pretutindeni. Cu toate că Ministerul Culturii şi Cultelor a promis sprijin financiar pentru editare, acesta nu s-a concretizat, salvarea venind din partea Consiliului Judeţean Bihor, care a alocat suma necesară pentru editarea unui catalog, tipărit într-o singură culoare şi redus ca volum.
În anul 2005, conducerea Clubului Fotografic "Nufărul", din Oradea, s-a gândit să organizeze, la propunerea artistului fotograf Ştefan Toth A. FIAP, directorul fotoclubului, un Salon care să reunească artiştii fotografi români din lume. Scopul acţiunii a fost atragerea şi prezentarea, în cadrul unei expoziţii, a lucrărilor artiştilor de naţionalitate română din întreaga lume. Ecoul a venit imediat. Invitaţiile pentru acest Salon, difuzate în ţară şi străinătate, au fost onorate cu imagini venite de pe întreg mapamondul, inclusiv din Australia sau Canada. Vernisajul Saloanelor a fost gândit să aibă loc în Galeria Foto Art, din Oradea, şi în Galeria Ministerului Culturii şi Cultelor, din Bucureşti. În acest sens, Fotoclubul orădean "Nufărul" s-a adresat Ministerului pentru a cere sprijin financiar în vederea editării unui catalog color reprezentativ. Proiectul a fost agreat încă de la început de Minister, însă finanţarea nu a mai venit. Pusă în această situaţie, conducerea fotoclubului a depus documentaţia necesară pentru concursul de proiecte culturale anunţate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Departamentul pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Din păcate, nici una din comisiile de selecţie a proiectelor nu a apreciat aceste iniţiative la adevărata lor valoare, respingându-le. În final, salvarea a venit din partea CJ Bihor, care a alocat suma necesară pentru editarea catalogului, tipărit într-o singură culoare şi redus ca volum.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.