Semnal editorial
"Valea Iadului: economie, demografie, etnologie"
La Editura Eikon, din Cluj-Napoca, a apărut, recent, lucrarea "Valea Iadului: economie, demografie, etnologie", semnată de Vasile Todinca şi Mariana Barburaş. În realizarea acestei cercetări, au fost intervievate aproximativ 30 de persoane, din satele Bulz, Remeţi şi Munteni, cu privire la aspectele legate de obiceiurile de naştere, căsătorie şi moarte.
"Cu fiecare nouă lucrare încredinţată tiparului, etnosociologul Vasile Todinca ni se înfăţişează ca un împătimit al cunoaşterii lumii rurale ce operează cu un instrumentar de investigare tot mai complex şi mai eficace, pe care îl stăpâneşte profesionist, ridicându-se deasupra celor mai mulţi colegi muzeografi tocmai prin capacitatea de sinteză ce caracterizează demersurile sale", arată prof. dr. Ion Cuceu în prefaţa lucrării. După volumele "Sate româneşti. Mutaţii socio-economice" şi "Sărbătoarea nunţii", "Valea Iadului" este cea de-a treia carte semnată de muzeograful Vasile Todinca. În prezent, el lucrează la cea de-a patra carte: "Câmpuri ale etnologiei şi antropologiei". "Prin cercetările de arhivă, bibliografice şi de teren, am încercat să ne aducem o modestă contribuţie la detalierea unor aspecte întâlnite în comunităţile rural pastorale din ţinutul Văii Iadului. Aici, ne-am putut da seama ce reprezintă acest univers în mentalul oamenilor, ce consecinţe are asupra vieţii de zi cu zi a acestora. Aici, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei şi naturii, oamenii au rămas neclintiţi de la casele lor, astfel, gospodăria reprezintă un adevărat simbol al existenţei, un reper în timp şi spaţiu, motorul tuturor activităţilor materiale şi spirituale ale obştii", explică autorii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.