Duminică, 23 iulie, în Columbia Hights Educational Campus din Washington DC are loc o nouă „Seară de teatru românesc”, în cadrul căreia se va juca spectacolul „Dragoste cu năbădăi”. Unul dintre protagoniştii acestui spectacol este actorul orădean Şerban Borda, care se alătură, astfel, în sezonul estival,  trupei Ro Act Theatre din Chicago.

 

Spectacolul "Dragoste cu năbădăi" este o comedie în limba română, o adaptare după piesele „Ursul” și „Cerere în căsătorie” de Anton Cehov și va avea loc în Sala mică a Columbia Hights Educational Campus, 3101 16th Street, NW, Washington, DC.

„Cerere în căsătorie vine în continuarea piesei Ursul, utilizând elemente regizorale înrudite. Povestea însăși se așază firesc în continuarea celei începute în Ursul, astfel, dacă în piesa anterioară doi tineri trec pe nesimțite de la conflict și ură la iubire pasională, în Cerere în căsătorie lucrurile sunt duse și mai departe”, se arată în sinopsis.  „A. P. Cehov surprinde inițiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care dorește să se însoare cu fiica vecinului său. Însă, departe de romantismul și armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potențiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităților lor puternice, crizele de ipohondrie ale pețitorului, încurcătura în care se găsește tatăl miresei și încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naștere unui comic de situație savuros”, mai transmit organizatorii.

Ro Act Theatre, înființată în 2012, este o companie de teatru românesc în limba română și pentru publicul românesc din SUA formată din Cătălin Nicolae, Monica Luncu și Laura Șișu. Printre obiectivele acestei companii sunt de a promova limba și cultura românească; d a pune în scenă pentru publicul românesc din Statele Unite spectacole cultural-artistice și piese de teatru în limba română. Actorul orădean Şerban Borda s-a alăturat acestei iniţiative, nefiind prima dată când se alătură trupei în sezonul estival. Astfel, românii din diaspora au şansa de a cunoaşte şi actorii din România dornici să contribuie la promovarea limbii şi culturii noastre peste hotare.