Sala de evenimente a centrului comercial ERA Park a găzduit, la finele săptămânii trecute, piesa de teatru „Hainele cele noi ale Împăratului”, pusă în scenă de actorii Companiei Teatrale Independente „Comoara cu povești”, din cadrul Asociației Culturale TrendArt.

 

Zeci de copii, de diferite vârste, însoțiți de părinți sau bunici, au participat duminică, 4 noiembrie, la spectacolul „Hainele cele noi ale Împăratului”, adaptare scenică Michelle Art, după cunoscuta poveste al lui Hans-Christian Andersen.

Este vorba despre una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii, care prezintă soarta împăratului mai preocupat de propria-i îmbrăcăminte decât de oștiri și de împărăție. Pe lângă momentele amuzante, piesa reprezintă și o sursă foarte bună de învățăminte pentru cei mici.

Reprezentațiile de până acum ale trupei orădene au fost primite cu bucurie și entuziasm atât de copii cât și de cadrele didactice din Oradea, județ, dar și din țară.

Din distribuție fac parte actorii: Nora Tiu, George Voinese, Daniel Teszler, Eric Aron și Loredana Ionaș.

Regia artistică este semnată de Nora Tiu, scenografie, păpuși, costume: Csuri Emese, inginer de sunet, procesare studio: Veres Laszlo. Următoarele reprezentații au loc astăzi, 8 noiembrie, începând cu ora 10.00, în municipiul Carei din județul Satu Mare.