Numărul 10/2003 al revistei "Familia" pare a sta sub "semnul" redundanţei... parabolice şi a epistolei către Alexandros veninos - infecte, "datorate" unui personaj cu barbă şi "bicicletă" pe nas, sub pielea groasă a obrazului căruia - de câte ori e-n vreun impas - dă buzna o roşeaţă violentă, ca a sângelui de porc înjunghiat cu briceagul. Acest individ - pe care nu-l numesc lepădătură, pentru că nu-mi plac superlativele gratuite -, pretinde că discută "ale poeziei rosturi", visând că însăilările-i stupide îi vor fi "recitate de cor în teatre", când el va fi "cu numele pe-o piatră". Că bine zice mizerabilul tupeist; doar că piatra aia ar trebui crăpată-n patru de-o capră care să-i behăie-n urechi non-stop măgării sulfuroase. Licheaua asta rânjitoare nu-i scoate pe alţii din apelativele "veleitari şi paraziţi", în vreme ce aceştia spun despe el că nu-i decât "o cutră simandicoasă, care scoate urlete sleite când aude, roşu de mânie, despre cât de mici reuşite ale altora". Îţi vine să-l compătimeşti ori să plăteşti o bocitoare beată să-i plângă de milă!... În rest, revista "Familia", cu ale sale rubrici binecunoscute, merită a fi citită, cu aceeaşi detaşare lipsită de prejudecăţi, de până acum. Renunţai la o bere şi-o cumpărai. La fel poţi face şi tu, cititorule, căci bestiarul tranziţiei foşgăie de renunţări (...)