Orădenii sunt invitați, vineri, 17 martie, la un recital inedit de nai, bansuri și tabla, ce aduce împreună muzica tradițională din România și India.

Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat Oradea, de la ora 19.00, și este organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore”, cu susținerea Ambasadei Indiei la București și a Ministerului Culturii din India.
Prin confluența instrumentelor de suflat din cele două spații culturale, artiștii vor încânta publicul cu interpretări surprinzătoare ale unor îndrăgite piese din folclorul românesc, alături de un repertoriu inspirat din anotimpurile și festivalurile indiene. Diversitatea și bogăția muzicală a celor două țări va fi explorată în cadrul concertului, de la doină la dhun, de la horă la hori, de la sârbă la raga. Narcisa Băleanu, la nai și voce, mesager al cântecului popular din Mehedinți și un artist cu implicare deosebită în conservarea muzicii tradiționale, va da glas celor mai reprezentative expresii muzicale ale sufletului românesc. Bhaskar Das, unul din tinerii maeștri ai muzicii clasice indiene la bansuri, va reda prin flautul său din bambus spiritul ancestral al civilizației indiene, iar Amit Mishra, la tabla, va adăuga dinamism și forță întregii prezentări muzicale, prin instrumentul său de percuție. Se anunță o fascinantă călătorie sonoră pe două continente prin care ascultătorii vor trăi emoția redescoperirii valorilor românești în dialog cu o altă cultură a lumii. Biletele pot fi cumpărate de pe bilete.ro şi de la Casa de Bilete a Filarmonicii.