Tabăra de creaţie a artiştilor plastici amatori!
La Moneasa, s-a finalizat
Devenită deja o tradiţie, tabăra de creaţie a artiştilor plastici amatori a reunit, recent, în frumoasa staţiune Moneasa (judeţul Arad), două grupări de pictori orădeni, gruparea Tibor Ern? şi Asociaţia Artiştilor Plastici. De această dată, doi invitaţi speciali din Debrecen (Ungaria) au întregit tabloul artiştilor, prezenţa lor înscriindu-se în cadrul schimbului cultural care există între judeţele Bihor şi Hajdu-Bihar.
Această evadare din cotidian a fost prielnică pentru cei 15 participanţi, care au reuşit să surprindă în lucrările lor frumoasele peisaje ale staţiunii gazdă, optând, în acelaşi timp, şi pentru creaţii abstracte. Tehnicile au fost dintre cele mai diverse, de la ulei pe pânză şi acuarelă, până la grafică şi colaje. "Recunoştinţa mea se îndreaptă către factorii de răspundere de la primărie şi Consiliul Judeţean, care ne-au sprijinit financiar pentru acest proiect cultural. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor (organizatorul evenimentului) consideră că, în acest an, tabăra a constituit un succes deplin, lucru care s-a datorat entuziasmului cu care s-a lucrat, precum şi atmosferei create între participanţi. Invitaţii din Ungaria s-au simţit bine, şi au plecat acasă cu sacul doldora de lucrări", a ţinut să precizeze Anca Popescu Raţiu, consultant artistic al instituţiei organizatoare.
Cele aproape 100 de lucrări, desăvârşite în cadrul taberei, vor constitui, nu peste multă vreme, părţi integrante a două expoziţii, ele găsindu-şi locul pe simezele Galeriei T. Ern? (Şirul Canonicilor) şi ale Hotelului "Crişana" (Băile Felix).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.