Târgul meşterilor populari, la o nouă ediţie
Cea de-a XVII-a ediţie a Târgului meşterilor populari va avea loc la Oradea, în zilele de 16, 17 şi 18 iulie, în Parcul Bălcescu, reunind peste 100 de meşteri populari din România şi Ungaria. Evenimentul este organizat de Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor" Oradea, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 16 iulie, de la ora 18.30, în Parcul Bălcescu.
Potrivit lui Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, la ediţia din acest an a evenimentului vor participa peste 100 de meşteri populari din toate zonele etnofolclorice ale României (Maramureş, Bucovina, Muntenia, Banat, Transilvania), care vor veni cu ceramică, împletituri, ouă încondeiate, textile, podoabe ţărăneşti etc., precum şi şase meşteri din Ungaria, din zona Hajdu-Bihar, care vor aduce la târg turtă dulce, broderie, ceramică, port tradiţional etc. Chiriac a mai anunţat că în fiecare dintre cele trei zile de târg vor evolua formaţii folclorice din Oradea şi judeţ, printre care: Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana", Ansamblul folcloric "Lioara", Ansamblul Tileagd-Tilecuş, Grupul vocal "Feciorii Bihorului", precum şi alte formaţii de muzică populară, din Budoi, Bratca, Derna, Şuncuiuş, Salonta etc. Coordonatorul artistic al programului folcloric va fi Florea Crişu, consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. "Mizăm, în primul rând, pe prezenţa la târg a meşterilor noştri tradiţionali, care vin an de an, dar aducem, în plus, şi doi-trei meşteri noi", a mai spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului, adăugând că scopul acestui târg este de a-i motiva, în continuare, pe meşterii populari să lucreze, să nu renunţe la meşteşugurile lor tradiţionale, menţinând astfel vie arta tradiţională autentică. "E vorba de un târg al meşterilor populari care produc şi îşi valorifică propria marfă, fiind exclusă prezenţa la târg a comercianţilor de artă populară", a mai precizat interlocutorul nostru.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.