Teatrul "Arcadia", în turneu
După succesul de care s-a bucurat la Marghita, pe 5 mai, cu spectacolul "Cheiţa de aur", secţia română a Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" din Oradea a pornit, din nou, la drum, într-un turneu prin judeţ, ştiut fiind faptul că mare parte dintre copiii din mediul rural sunt vitregiţi de actul cultural-educativ.
Bunăoară, joi, 13 mai, la Căminul Cultural din Tinca, actorii noştri au prezentat spectacolul "Făt frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos". Marius Aron, directorul Teatrului "Arcadia", a spus că pe lângă copiii din Tinca, de acest spectacol s-au putut bucura şi cei din celelalte sate componente ale comunei (Belfir, Gurbediu, Girişu Negru şi Râpa), care au fost transportaţi cu autocarul Teatrului pentru a viziona acest spectacol. Pe 19 mai, aceeaşi piesă se va juca în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII "Miron Pompiliu" Ştei, de la ora 10.00, respectiv de la ora 12.00. Ultimul spectacol din acest miniturneu va fi susţinut în 27 mai, de la ora 10.00, respectiv de la ora 12.00, la Casa Armatei din Beiuş, unde actorii noştri vor prezenta spectacolul "Cheiţa de aur". Pe această cale, Marius Aron a ţinut să mulţumească autorităţilor locale şi în special persoanelor care s-au implicat în acest demers: Veronica Demeter, directoarea Casei de Cultură Marghita, Anca Banda, directoarea Casei de Cultură Beiuş, primarului municipiului Beiuş - Adrian Domocoş, şi Consiliului Local Beiuş, directoarei Liceului Teoretic "Nicolae Jiga" din Tinca, Viorica Madear, şi doamnei Lavinia Popa, directoarei S08 "Miron Pompiliu" Ştei, Georgeta Muşet, precum şi directoarei GPP Ştei, Lucreţia Cearnău.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.