În "Arcadia", În cadrul generoasei manifestări "Toamna Orădeană", este inclus şi spectacolul-concurs "Gala Tinerelor Talente", în organizarea filialei Bihor a "Vetrei Româneşti", Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor. Programată a se desfăşura vineri, 8 octombrie, de la ora 16.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Arcadia" Oradea, acţiunea va aduce în scenă solişti vocali de muzică populară, clasică şi uşoară, tineri pentru care reuşita artistică va fi o treaptă spre măiestria interpretativă.