Trupa TincArt - Premieră dublă la Tinca
Trupa TincArt va încheia stagiunea nr. 11 cu premiera spectacolului muzical „Jimmy & Company”.
Inspirată din filmul „Grease”, cu inserții de melodii rock din anii „80 – 90, piesa de teatru „Jimmy & Company” este o creație proprie TincArt. Cu acest spectacol trupa de actori amatori de la Tinca va participa, pentru a patra oară, la Festivalul Internațional de Arte „Muzite”, ce va avea loc în Sozopol, Bulgaria. Din distribuția piesei fac parte elevii Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, coordonați de prof. Iuliu Orban: Ștefan Drăgan, Alexia Herdean, Darius Țărău, Briana Blidar, Andrei Drimbe, Diana Bobîltiu, Maia Terec și Andrei Brasa.
Premiera spectacolului va avea loc pe scena Centrului Cultural Tinca, duminică, 23 iunie, începând cu ora 18.00, alături de prezentarea, tot în PREMIERĂ, a ultimelor două episoade din filmul serial realizat de TincArt, „Frați și Surori”.
„În realizarea acestui sezon al serialului am fost onorați de prezența actorului Alin Stanciu, de la Teatrul Regina Maria din Oradea, acesta interpretând rolul lui Mario”, ne-a mărturisit prof. Iuliu Orban.
Potrivit interlocutorului nostru, în această stagiune, Trupa TincArt a mai prezentat publicului următoarele spectacole: „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, „Nu acum, draga mea”, de Ray Cooney, „Copiii mei”, de Gyorgy Schwajda, alături de sezonul nr. 2 din filmul serial „Frați și surori”, alcătuit din 11 episoade, care poate fi vizionat pe canalul de You Tube al trupei.
Atât trupa TincArt, cât și actorii trupei au obținut numeroase premii la concursuri: Premiul 1 – la Concursul Regional Cuvinte Jucăușe, la Palatul Copiilor Arad; Premiul 1 – la Festivalul Concurs „Copiii și lumea teatrului”, organizat de Palatul Copiilor Oradea și Premiul 2 la Festivalul Interjudețean „Ioana Cîcu” de la Carei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.