Un altfel de vernisaj la Teatrul Arcadia - Zestrea Maramureşului, spre admiraţia orădenilor
Artistul fotograf orădean Mariana Scubli s-a întors pe meleaguri natale joi, 26 septembrie, pentru a prezenta orădenilor spiritul Maramureşului, aşa cum a fost surprins de-a lungul anilor de lentila aparatului de fotografiat. Expoziţia poate fi admirată până duminică, 29 septembrie, inclusiv.
După lucrările de redecorare ale holului și foaierului Teatrului Arcadia, directorul artistic al trupei Șerban Borda a decis să însuflețească spațiul prin găzduirea unor serii de expoziții temporare ale unor artiști plastici, graficieni, sau artitști fotografi din Bihor dar și din alte județe. I-au stat alături în acest demers Rotary Oradea Club Art Nouveau, iniţiator şi continuator al proiectului de revitalizare a teatrului destinat copiilor. De această dată, foaierul a fost însufleţit cu lucrări ale artistei Mariana Scubli. Obiectivul expoziţiei este să facă cunoscute valorile patrimoniului cultural tradiţional al Maramureșului. Expoziţia de artă fotografică „Zestrea Maramureșului” prezintă într-un număr de peste 20 de lucrări de artă fotografică elemente ale tradiţiilor, datinilor şi obiceiurilor din inima Maramureșului, fiecare fotografie în parte fiind prezentată de artistă în cadrul vernisajului. Imaginile reprezintă o frescă elocventă a identităţii tradiţionale cuprinzând imagini care ilustrează portul popular, meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale maramureșene, care s-au păstrat în ciuda modernităţii, de la spălatul rufelor în apă curgătoare, la morărit, torsul lânii, sau confecţionarea viorilor, dar şi obiceiuri specifice sărbătorilor, biserica şi spiritualitatea ocupând încă un loc aparte în inimile copiilor şi tinerilor din Nordul ţării. La finele vernisajului, artista a înmânat câte o fotografie în dar directorului artistic al Arcadiei, Şerban Borda, şi Rotary Club Oradea Art Nouveau. După data de 5 octombrie, la finele Fux Fest Festival, expoziţia va putea fi din nou admirată în foaier.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.