Un an cu succese, dar şi cu greutăţi pentru trupa "Szigligeti"
Pentru actorii trupei "Szigligeti Ede" a Teatrului de Stat Oradea, anul 2010 a fost un an cu succese, dar şi cu greutăţi. A fost un an bun pentru că au susţinut spectacole care s-au bucurat de aprecieri favorabile din partea criticilor de teatru şi a publicului, dar şi mai puţin bun, din cauza lipsei unui spaţiu corespunzător în care să joace, clădirea teatrului fiind încă în renovare.
"Anul trecut, am realizat spectacole apreciate de către spectatori şi de criticii de teatru, cum ar fi Mausoleul, respectiv Şase personaje în căutarea unui autor, de Luigi Pirandello, regia Zakariás Zalán. Cu Mausoleul am participat la Festivalul Teatrelor Maghiare la Kisvárda, Ungaria, iar cu spectacolul Şase personaje... la Festivalul Interetnic de Teatru de la Arad, unde am câştigat premiul pentru cea mai bună scenografie şi costume", spune Dimény Levente, directorul Trupei "Szigligeti Ede". Acesta a adăugat că tot în 2010 au mai organizat o microstagiune de şase zile, cuprinzând şase spectacole, în cadrul căreia s-au aplicat reduceri de preţuri, iar cei prezenţi au participat la conversaţii libere şi concerte după spectacole. Totodată, în luna octombrie, a avut loc un program aniversar, care a marcat împlinirea a 110 de ani de la inaugurarea clădirii teatrului. "Greutăţile sunt legate, în principal, de un spaţiu de joc corespunzător, având în vedere că încă nu s-a finalizat renovarea clădirii teatrului. Cele două spectacole amintite le-am jucat cu publicul pe scenă, dar am folosit ca spaţiu de joc şi sala B a Cinematografului Libertatea şi sala Filarmonicii de Stat", mai spune Dimény Levente. Acesta a menţionat că în 2010 au susţinut 10 spectacole din care şase premiere şi patru reluări. În afara Oradiei, trupa a mai jucat la Salonta, Şimian, Marghita, Valea lui Mihai, Tinca, Borş, Arad, Tiszaújváros (Ungaria) şi Zalău. La început de an, cel mai jucat spectacol este pentru actori "Fekete Péter", a căruia premieră a avut loc în 31 decembrie 2010, iar următoarea premieră a trupei va fi spectacolul "Mobil", de Sergi Belbel, în regia lui Alexandru Colpaci. În ce priveşte proiectele de viitor, directorul Trupei "Szigligeti Ede" spune că vor organiza, şi anul acesta, o microstagiune de spectacole, un workshop de dans pentru actori, de asemenea, vor participa la festivaluri şi turnee în interiorul ţării şi străinătate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.