Sâmbătă, 7 aprilie, Trupa Szigligeti a prezentat premiera spectacolului Kakuk Marci, adaptare după romanul cu acelaşi nume, semnat de Józsi Jenő Tersánszky. Spectacolul, reluat în 8 şi 9 aprilie, s-a jucat cu casa închisă la fiecare reprezentaţie şi s-a bucurat de aprecierea spectatorilor.

 

Unul dintre cele mai cunoscute personaje boeme ale literaturii maghiare, Kakuk Marci, a apărut pe scena orădeană în regia apreciatului artist maghiar Péter Gothár.

Aşa cum a explicat chiar regizorul, textul a fost ales pentru că atmosfera descrisă se potriveşte foarte bine cu cea din Oradea. În plus, trupa, tânără şi energică, a putut să se bucure de roluri care să evidenţieze calităţile fiecărui actor.  „Împreună cu Eszter Novák, am încercat să găsim un text în care toţi actorii să se bucure de rol. Tersánszky este foarte simpatic, fiecare frază pe care o rosteşte personajul poate părea familiară publicului. În plus, când am început să lucrăm pe text, ne-am dat seama că acţiunea este cât se poate de actuală”, a remarcat regizorul.

Spectacolul a avut premiera sâmbătă, 7 aprilie, şi s-a jucat cu casa închisă, la fel ca reprezentaţiile din 8 şi 9 aprilie. Publicul şi-a arătat de fiecare dată entuziasmul, inclusiv cu aplauze la scenă deschisă. Următoarea reprezentaţie va avea loc în data de 14 aprilie, de la ora 17.00, biletele fiind aproape epuizate.

Orădenii care vor să vizioneze spectacolul sunt informaţi că beneficiază de supratitrare în limba română. Conducătorul muzical al producţiei, care beneficiază de muzică live, este György Selmeczi, compozitor, pianist, dirijor, regizor de operă, distins cu o serie de premii prestigioase. Din distribuţie fac parte actorii: István Hunyadi, Levente Dimény, Attila Balogh, Lóránt Csatlós, Noémi Tasnádi Sáhy, Csilla Ababi, József Szotyori, Eduárd Szabó, Ágnes Gajai, Levente Kovács Jr, Enikő Fábián, Tünde Tóth, Imre Dobos, Cecília Trabalka, Gyula Kocsis, Melinda Pitz, Hunor Sebestyén, Csaba Kiss, respectiv Tímea Nagy, Zsuzsanna Naphegyi-Boldis, Eliza Zsisku, Márk Torkos, Tamás Szűcs.

Membrii orchestrei sunt: Botond Bartalis, Levente Dallos, Dávid Dombi şi  István Székely. Bilete se găsesc la agenţia de bilete a Teatrului Szigligeti (deschisă de luni până vineri, între orele 14.00 – 19.00, respectiv cu o oră înaintea începerii spectacolelor) sau online, pe www.biletmaster.ro.