Aula Magna a Universității din Oradea va găzdui joi, 27 iunie, de la ora 12.00, lansarea volumului „Între război și pace”, de Mircea Malița. Volumul este primul dintr-o serie de reeditări ale operelor diplomatice și de relații internaționale ale reputatului academician și diplomat Mircea Malița.

Inițiativa acestei lansări aparține Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița” (FUMN). Proiectul editorial este coordonat de prof. Dan Dungaciu (președinte FUMN), cercetător Lucian Dumitrescu (ISPRI –Academia Română) și Teodor Onea (FUMN).

Cu această ocazie, vor lua cuvântul prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău - rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa - decanul facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării; Director al Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, prof. univ. dr. Dan Dungaciu – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București; președinte al fundației Universitare a Mării Negre și conf. univ. dr. Eduard Simion – Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.

La lansarea volumului vor fi prezente și fiicele autorului, Mihaela Malița și Elena Mioara Malița. Evenimentul este organizat de Universitatea din Oradea, Fundația Universitară a Mării Negre „Mircea Malița” şi Muzeul Ţării Crişurilor. Intrarea este liberă.