Viaţa ca un cântec - Elvira Lerinţiu
"Tot am zis lumii că tac
Să le fiu la toţi pe plac
Da focu poate tăcea ... "
Mult adevăr grăieşte Elvira Lerinţiu în cântecul ei, chiar nu "tace", din clipa în care a deschis ochii mari spre lume în vestitul sat bihorean Tulca şi de unde a plecat din fragedă pruncie, pentru a se stabili la Oradea, unde, cu talentul ei înnăscut, pătrunde în mirifica lume a cântecului popular.
Elvira, omul cu suflet mare, adună în jurul ei bucuria şi tinerimea pe care o îndrumă spre adevăr şi curăţenie sufletească.
- Cum ai defini cuvântul dor, Elvira?
- L-aş asimila cu dragostea, rugăciunea, râvna de iubire, suferinţa interioară, aleanul şi ... dorinţa de cucerire a absolutului.
- Au fost momente ale carierei tale în care cântecul a făcut ca lacrima să devină exteriorizarea durerii tale sufleteşti?
- Da, chiar prea multe, când, spre dezamăgirea mea, concurenţa pentru unii înseamnă eliminarea din competiţie a potenţialilor adversari. Nu am adăstat niciodată la astfel de practici, mi-am iubit colegii de cântec, pe cei sinceri şi adevăraţi, pentru care calitatea de om şi interpret echivalează cu demnitatea umană. Am plecat codană din sat, din Tulca mea dragă, copil de ţăran, cu suflet curat şi sincer, aşa cum am fost crescută de Ileana şi Ioan, părinţii mei, coborâtori din lumi daco-romane, înţelepţi şi drepţi în gând şi fapte, poposind la oraş, trimisă de profesorul meu din Tulca, Teodor Bulzan, să-mi încerc norocul la Filarmonica din Oradea, unde răsăriseră câteva nume în grădina cântecului bihorean şi strălucea, mai sus, cine alta, Elisabeta Pavel. Era o concurenţă frumoasă cu tineri dornici de afirmare, care au devenit nume mari: Dumitru Sopon, Traian Hurgoi, Elena Haşaş, Florica Duma.
Înregistrările la Radio şi Electrecord au venit firesc, începând cu anul 1973, când într-un fel "am smuls" cântecele ţăranilor mei dragi, le-am filtrat prin sita sufletului meu şi le-am înşirat ca pe nişte perle pe firul vieţii mele, dându-le viaţă eternă, aceste perle fiind "copiii mei de suflet".
În cântecele mele se regăsesc glasul mamei şi sunetele nemuritoare ale viorii cu goarnă a inegalabilului Gheorghe Rada, care mi-au dăruit roua sufletului lor. Colaborarea cu orchestre mari din ţară şi cu mari dirijori precum Gheorghe Vancu, Ionel Budişteanu, Alexandru Viman, Paraschiv Oprea, în concerte de înaltă ţinută, alături de bihorenii mei, dar şi de mari nume ale folclorului românesc, în Capitală, la sala Radio, Sala Palatului, Teatrul Naţional Bucureşti, ori în marile oraşe ale ţării m-au impulsionat pentru a mă perfecţiona şi a dărui publicului doar adevărate comori!
- Alături de tine, Elvira, am participat la recepţii şi protocoale, unde, am rămas uimit de bogăţia repertoriului tău!
- Ador romanţa, iubesc mult cântecul de petrecere din toate zonele ţării şi consider că un adevărat interpret trebuie să abordeze toate genurile muzicale, lucru pe care îl recomand celor tineri, care trebuie să fie atenţi şi selectivi în alegerea repertoriului lor. Şi poate nu întâmplător, în 1973, am fost recompensată cu Medalia "Meritul cultural clasa I", de preşedintele ţării.
- Ai un vis neîmplinit? Un regret?
- Dumnezeu nu mi-a hărăzit bucuria de a fi mamă! Visul meu este să mai pot imprima multe cântece pe care le păstrez demult în lada de zestre a sufletului meu.
- Ce înseamnă cântecul pentru tine?
- Viaţa mea. Viaţa mi-am dăruit-o cântecului, cântecul l-am dăruit lumii, celor care mi-l iubesc, mi-am dorit să-mi trăiesc viaţa în cântec şi lasă-mă să cred că titlul cărţii mele ne dă speranţa nouă, celor care slujim folclorul, să credem că viaţa e ca un cântec.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.