Povestiri din Moşata de Nicolae Iştoc Într-un pregnant excurs critic din preambulul cărţii (apărută la Editura Imprimeriei de Vest), prof. Aurora Pordea concluzionează, cu reală îndreptăţire, ca un corolar al scrierilor de până acum ale scriitorului orădean: "Îmbinarea de clasicism, romantism, modernism totul sub nimbul iradiant al lirismului - iată religia stilului lui Nicolae Iştoc". Comentând - cu ceva timp în urmă - o altă carte a acestui talentat autor ignorat, programatic, parcă, de critici (dar, parcă, e singurul?!), spuneam că este un moralist, prin excelenţă, căutând febricitar şi aflând, adeseori, acel punct de vibrantă confluenţă dintre reflexivitatea austeră şi sensibilitatea acută. Citind textele lui Nicolae Iştoc din acest volum, transpare din trama lor un fel de sinergie luminiscentă, izvorând dintr-un topos erodat de acizii singurătăţii, dincolo de care fâlfâie, parcă, prin miresme amare, aripile translucide ale metafizicii şi religiozităţii şi, uneori, ale unui imaginar răvăşit de umbrele arse ale realităţii. Un flux energetic ţine în cumpănă, în cele 25 de povestiri, triunghiul Moşata (aşezarea unde sălăşluiesc istorisirile) - Darlingtonia (misterioasa făptură cunoscută şi din alte scrieri ale autorului) - autorul însuşi, formă geometrică lesne identificabilă cu fereastra prin care se văd suflete, revelaţii, nelinişti şi înţelepciuni coexistând într-o dilematică, totuşi, osmoză. Cititorul este prins în vraja narativă şi nu mai lasă cartea din mână. Nicolae Iştoc este un scriitor despre care ar trebui să se scrie - şi să se vorbească - mult mai des decât s-a făcut până acuma.