O serie de concerte cu ocazia Sărbătorilor Pascale vor fi organizate în mai multe localităţi din Bihor, proiectul „Lumină din Lumină”, o colaborare între Consiliul Judeţean Bihor, Filarmonica de Stat şi Centrul de Cultură Judeţean, aflându-se, anul acesta, la prima ediţie.

Vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, managerul Filarmonicii de Stat Oradea, Carmen Rus, și managerul Centrului de Cultură al județului Bihor, Liviu Buțiu, au prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, proiectul cultural „Lumină din Lumină”, organizat pentru prima dată anul acesta. Cele trei instituţii au ca parteneri primăriile din localităţile unde vor avea loc concertele, Episcopia Ortodoxă şi Episcopia Greco-Catolică. Zece concerte de Paşte urmează să aibă loc în mai multe zone ale judeţului, în perioada 19 martie – 9 aprilie, bihorenii fiind invitaţi să asculte pricesne, coruri bisericeşti, psalmi, imnuri creştine sau poezii. „Vor fi prezenţi interpreţi din judeţ, dar şi actori sau interpreţi din afara judeţului. Este prima ediţie, dar dorim ca acest eveniment să se întâmple în fiecare an de aici încolo. Miza este de a ridica nivelul actului artistic din Bihor şi de a da posibilitatea întregii comunităţi să se manifeste. Nu va exista un prezentator, singurul moderator va fi toaca”, a precizat Mircea Mălan. La rândul său, managerul Filarmonicii de Stat Oradea, Carmen Rus, a declarat că instituţia are deschidere să ajungă şi la iubitorii de muzică din judeţ, abordând acest gen de proiecte, cu adresabilitate mai mare. Şi Liviu Buţiu, managerul Centrului de Cultură al Judeţului Bihor, a salutat colaborarea dintre cele trei instituţii, subliniind că îşi doreşte ca acest gen de evenimente să se repete şi în viitor. Cele zece concerte programate în decursul săptămânilor următoare vor avea loc în Husasău de Criş, Beiuş, Ştei, Şuncuiuş, Roşia, Oşorhei, Aleşd, Salonta, Marghita şi Oradea. Pe lângă artişti locali şi corurile bisericeşti din fiecare zonă, la evenimente vor fi prezenţi artişti precum Maria Coman, Daniela Nane, Paula Hriscu, Ramona Bolojan, Antonela Buţiu. Intrarea va fi gratuită, însă cei care doresc să participe sunt rugaţi să îşi rezerve locurile.  Primul concert va avea loc în Husasău de Criş, în data de 19 martie, la ora 12.00, în Biserica ortodoxă. La Beiuş, concertul va avea loc în data de 26 martie, ora 11.30, la Biserica ortodoxă Sfântul Mare Muceninc Dimitrie, Izvorâtorul de mir, tot în 26 martie fiind programat şi concertul de la Ştei, ora 16.00, la Biserica ortodoxă. În Şuncuiuş, în data de 2 aprilie, la ora 11.30, evenimentul va fi găzduit tot de Biserica ortodoxă din localitate. În Roşia şi Oşorhei, concertele vor avea loc tot în data de 2 aprilie, începând cu ora 12.00, la bisericile ortodoxe din cele două localităţi. Biserica ortodoxă din Aleşd va fi locul în care se va desfăşura concertul, în data de 2 aprilie, începând cu ora 15.00. În Salonta, evenimentul este programat pentru data de 7 aprilie, ora 17.00, la Casa de Cultură Zilahy Lajos, iar în Marghita, în data de 8 aprilie, ora 18.00, tot la Casa de Cultură. În Oradea, concertul va fi găzduit de Teatrul „Regina Maria”, în data de 9 aprilie, începând cu ora 19.00.