În perioada 14-22 mai, Oradea va fi gazda celei de-a XIV-a ediţii a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor (MTC), eveniment organizat de Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor" Oradea, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Prefectura şi Consiliul Judeţean Bihor, Primăria municipiului Oradea, precum şi cu o serie de instituţii locale şi judeţene, dar şi din Italia. Deschiderea oficială va avea loc astăzi, 14 mai, de la ora 15.00, la Muzeul memorial "Aurel Lazăr" din Oradea.

 

Directorul Aurel Chiriac a anunţat că această ediţie a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor va reuni: sesiuni ştiinţifice, expoziţii, promovarea unor proiecte, Ziua Internaţională a Muzeelor, precum şi un festival de artă video. Un eveniment cu totul aparte va fi Seara de gală, din 18 mai, de la ora 18.30, la Filarmonica de Stat, unde, în prima parte va evolua "prinţesa naiului" Oana Lianu, iar în partea a doua, Miloud Oukili, un clovn celebru în întreaga lume, care a reuşit să construiască şi să prezinte spectacolul intitulat "Un nas roşu contra indiferenţei", împreună cu copii din Bucureşti, pe diferite continente ale lumii. Ediţia 2010 a Zilelor MTC va debuta cu sesiunea ştiinţifică dedicată macedoromânilor, astăzi, 14 mai, de la ora 15.30, la Muzeul "Aurel Lazăr". În 15 mai, de la ora 11.30, în acelaşi spaţiu, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură "No Future Forever?", organizat împreună cu Facultatea de Arte Vizuale. Seara, de la ora 20.00, la Palatul Baroc, în cadrul "Nopţii muzeelor din Europa", se va desfăşura vernisajul expoziţiei "Piese de tezaur din colecţia secţiei de Artă", în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică de Oradea. Ziua Internaţională a Muzeelor va fi sărbătorită pe 18 mai, publicul având intrare liberă la toate muzeelor din Oradea. Inaugurarea Centrului de vizitare a Rezervaţiei naturale de la Tăşad va avea loc în 21 mai, de la ora 10.00, iar Festivalul de artă video "Border/less" în zilele de 21 şi 22 mai, între orele 21.30-23.00, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea.

 

Acestea sunt doar câteva dintre acţiunile culturale aflate pe agenda Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, celelalte urmând să fie prezentate ulterior. Intrarea la toate manifestările organizate cu acest prilej va fi liberă.