Ziua vieţii consacrate a fost marcată la Oradea
"Nici moartea, nici viaţa nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Cristos", este moto-ul sub care s-a celebrat ieri, la Oradea, Ziua vieţii consacrate, de către călugării şi călugăriţele din Episcopiile Greco-Catolică şi Romano-Catolică de Oradea. Începând din 1997, Papa Ioan Paul al II-lea a dorit să fie celebrată în toată Biserica Catolică o zi specială a vieţii consacrate sau călugăreşti.
Programul liturgic organizat cu acest prilej a debutat cu întâlnirea călugărilor şi a călugăriţelor la Mănăstirea Surorilor Misionare ale Patimii lui Isus, şi a continuat cu rugăciunea de dimineaţă "Laudele". A urmat o procesiune spre biserica parohială Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului", unde, începând cu ora 10.00, a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, urmată, la ora 12.00, de Adoraţie Euharistică la Capela Mănăstirii Surorilor Misionare ale Patimii lui Isus. Venerabilul Papa Ioan Paul al II-lea, începând din 1997, a dorit să fie celebrată în toată Biserica Catolică o Zi specială a Vieţii Consacrate sau Călugăreşti. "Oferirea Fiului lui Dumnezeu - simbolizată de prezentarea lui în Templu - este model pentru fiecare bărbat şi femeie care îşi consacră întreaga viaţă Domnului", explică părintele Mihai Fechetă, de la Mănăstirea "Don Orione", menţionând că scopul acestei Zile este întreit: înainte de toate, de a aduce laudă şi mulţumire Domnului pentru darul vieţii consacrate, în al doilea rând, a promova cunoaşterea ei şi stima din partea întregului popor al lui Dumnezeu şi, în fine, a-i invita pe cei care şi-au dedicat propria viaţă cauzei Evangheliei să celebreze lucrările minunate pe care Domnul le-a înfăptuit în ei. "Persoanele consacrate experimentează harul, milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu nu numai pentru ele, ci şi pentru fraţi, fiind chemate să poarte în inimă şi în rugăciune neliniştile şi aşteptările oamenilor, mai ales ale celor care sunt departe de Dumnezeu", a mai spus interlocutorul nostru.
Respect pentru ceea ce fac acesti oameni pentru comunitate, pentru viata care si-o pun in slujba aproapelui si pentru modelul de bunatate care ni-l ofera!
Asa ne prezentati acest eveniment ca si cum ar fi ceva important. Nu credeti ca ati cam exagerat cu subiecte plictisitoare?