Pentru contribuabilii care obţin venituri din arendă este obligatorie precizarea în scris, în contractul/raportul juridic încheiat sau în anexa la contract, a modalităţii de impunere aleasă de contribuabil, respectiv, impunere prin reţinere la sursă sau conducerea contabilităţii în partidă simplă.
Economie
DGFP Bihor: Limitări speciale ale dreptului de deducere a TVA
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor informează contribuabilii cu privire la noutăţile privind limitările speciale ale dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată (TVA).
- 24 Iulie 2012
- Citeste
APDRP a lansată măsura 421 - Implementarea proiectelor de cooperare
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat, începând cu data de 23 iulie 2012, sesiunea permanentă de primire a cererilor de proiecte pentru Măsura 421 - "Implementarea proiectelor de cooperare".
- 24 Iulie 2012
- Citeste
Guvernul pansează agricultura şi reduce taxele - TVA de 9% pentru alimente
Guvernul va reduce tariful la apa folosită pentru irigaţii cu 50 lei/mia de metri cubi, va aloca suplimentar 25 milioane euro pentru proiecte de irigaţii şi îi va despăgubi pe fermierii afectaţi de secetă, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la ministerul Agriculturii.
- 24 Iulie 2012
- Citeste
20% din acţiunile companiei vor fi vândute - Investitor strategic pentru Poştă
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) vrea să vândă unui investitor strategic, până la 30 septembrie, cel puţin 20% din acţiunile Poştei Române, printr-o majorare de capital, operaţiune asumată în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
- 24 Iulie 2012
- Citeste
Sistemul de pensii private are 5,6 milioane de participanţi
Potrivit reprezentanţilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Sistemul de pensii private, la cinci ani de la înfiinţare, deţine active în valoare de peste 1,8 miliarde euro, iar numărul de participanţi la Pilonul II (pensii obligatorii) şi Pilonul III (pensii facultative) depăşeşte 5,6 milioane de persoane.
- 23 Iulie 2012
- Citeste
Energie de pe piaţa liberă
Preţul energiei pentru marii consumatori ar putea fi stabilit în funcţie de numărul de angajaţi, profitabilitate, nivelul exporturilor şi alte criterii care vor fi stabilite împreună cu bursa de energie, OPCOM.
- 23 Iulie 2012
- Citeste
Mâine, termen limită la depunerea celor 11 declaraţii fiscale
Data de 25 iulie reprezintă ultima zi în care contribuabilii bihoreni pot depune la Fisc mai multe declaraţii aferente lunii în curs, între care şi formularul 112, privind impozitul pe venit al firmelor.
- 23 Iulie 2012
- Citeste
Contribuţii sociale datorate de persoane fizice care obţin venituri din activităţi agricole
Pentru contribuabilii care sunt impozitaţi în sistem real, plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se efectuează anticipat, în cursul anului.
- 23 Iulie 2012
- Citeste
Pot fi folosite doar formulări din regulamentul UE - Lege pentru etichete
Producătorii români şi din celelalte state ale Uniunii Europene sunt obligaţi ca, din decembrie, să schimbe etichetele produselor alimentare, pentru inscripţionare fiind acceptate numai menţiunile de sănătate aflate în lista permisă printr-un regulament adoptat la nivelul UE.
- 23 Iulie 2012
- Citeste
Crişana Digitală


