Importurile de cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată, au totalizat circa 78.500 tone, în primele nouă luni din 2011, fiind de 1,6 ori mai mari decât cele realizate în aceeaşi perioadă din 2010 (peste 49.000 tone).
Economie
Declaraţia 394, depusă în versiune nouă
Începând cu data de 1 februarie 2012, pentru perioade de raportare, începând cu ianuarie 2012, Declaraţia 394 se va putea depune numai pe noile versiuni ale programelor de asistenţă, în format PDF, indiferent dacă se depun pe internet sau direct la ghişeu.
- 16 Ianuarie 2012
- Citeste
Noua clasificare COR
OIM a efectuat o revizuire a Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) cu scopul de a pune la dispoziţie o clasificare mai eficientă care să poată fi folosită de toate ţările la următorul recensământ al populaţiei, precum şi în cadrul serviciilor naţionale de ocupare a forţei de muncă şi al altor aplicaţii orientate către clienţi.
- 16 Ianuarie 2012
- Citeste
DGFP Bihor: Restituirea sumelor reprezentând valoarea reziduală a taxei de poluare
Potrivit noilor reglementări, taxa de poluare este redusă cu 25% şi va fi plătită o singură dată atât pentru autovehiculele noi cât şi second - hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, în afară de cele exceptate sau scutite.
- 16 Ianuarie 2012
- Citeste
Taxe de proprietate industrială mărite
Taxele de proprietate industrială, pentru neplata cărora titularul unui brevet poate pierde protecţia, sunt în această lună mai mari cu 20 la sută, deoarece Guvernul nu a mai amânat creşterea lor.
- 15 Ianuarie 2012
- Citeste
Deducerea TVA la achiziţia vehiculelor rutiere motorizate
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor informează contribuabilii că, prin OUG nr. 125, au fost aduse modificări legate taxa pe valoarea adăugată (TVA).
- 15 Ianuarie 2012
- Citeste
Exporturile de animale - în creştere
În primele nouă luni din 2011, România a încasat peste 165,59 de milioane de euro din exporturile de animale şi păsări vii.
- 15 Ianuarie 2012
- Citeste
Bani de la Trezorerie pentru plăţile de suprafaţă
Guvernul a decis, alocarea temporară, sub formă de împrumut de la Trezorerie, a sumei de 3.750 de milioane de lei Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
- 15 Ianuarie 2012
- Citeste
Depunerea fişelor fiscale pentru anul 2011
Pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente anului 2011, angajatorii au obligaţia să completeze şi să depună fişele fiscale până în ultima zi din luna februarie a anului 2012.
- 15 Ianuarie 2012
- Citeste
Creştere modestă în construcţii
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 1,1%, în primele 11 luni din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010.
- 13 Ianuarie 2012
- Citeste
Crişana Digitală

