A fost publicat Ordinul privind ajutorul de stat pentru finanţare în agricultură
Ordinul conţine inclusiv modul de calcul al ratei dobânzii la credit necesare pentru calculul subvenţiei, al ratei de referinţă şi al valorii nominale a subvenţiei.
Subvenţia se calculează la sumele reprezentând dobânzi plătite instituţiilor finanţatoare de către debitori, aferente valorilor creditelor utilizate, calculate până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv. Potenţialii beneficiari trebuie să solicite acordul prealabil de finanţare şi acordarea subvenţiei, în primele două luni următoare anului pentru care se solicita rambursarea. Astfel, pentru anul 2011, solicitările trebuie depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) până la data de 29 februarie 2012. De precizat faptul că autoritatea competentă, responsabilă de administrarea schemei este Centrul Judeţean APIA. Şi o ultimă precizare: Ordinul privind metodologia şi formularistica necesară pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare în vederea asigurării accesului la finanţare în agricultură a fost publicat luni, 6 februarie, în Monitorul Oficial.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.