Din 50 de proiecte depuse, 48 au fost selectate

La prima sesiune de depunere a proiectelor de finanţare pentru Măsura141 - „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă", din judeţul Bihor s-au depus 50 de proiecte. Conform prevederilor Măsurii 141, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, se acordă 1.500 de euro/an/fermă de semisubzistenţă, pentru o perioadă de 5 ani, indiferent de mărimea fermei.

Potenţialii beneficiari ai finanţărilor prim Măsura 141 au depus la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, în perioada 3 decembrie 2008 - 28 februarie 2009, documentaţia pentru solicitarea de sprijin financiar. Au fost 50 de proiecte. „Comisia naţională de evaluare a acestor proiecte ne-a comunicat că, din Bihor, au fost selectate 48 dintre 50 de proiecte depuse. Valoarea acestor 48 de proiecte selectate şi propuse spre finanţare este de 360.000 de euro", ne-a spus dl ing. Ioan Iştoc, director coordonator adjunct la DADR Bihor, pe domeniul Dezvoltării Rurale. După acest moment, DADR Bihor a făcut notificările şi a transmis câştigătorilor proiectelor respectivă să se prezinte la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bihor în vederea încheierii contractului de finanţare (decizie de finanţare).
Dacă la această primă sesiune de depunere a proiectelor rezultatele sunt deosebite, având în vedere numărul de proiecte selectate şi depuse spre finanţare, trebuie avut în vedere că pentru fermele agricole de semisubzistenţă se va repeta oportunitatea de finanţare, anul viitor, când va fi programată o nouă sesiune de depunere a proiectelor. „Încă de pe acum, ştiindu-se care sunt condiţiile pentru a putea solicita un asemenea sprijin financiar, cei interesaţi trebuie să se pregătească astfel încât la următoarea sesiune să avem, din Bihor, cât mai multe proiecte depuse. De asemenea, a continuat dl Ioan Iştoc, anul vitor va mai fi o sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 142 - Înfiinţarea grupurilor de producători, fiind necesar, încă de pe acum, demararea procedurilor de constituire a grupurilor de producători, capitol la care Bihorul este deficitar. De pildă, la prima sesiune de depunere a proiectelor, noi nu am avut proiecte depuse, pentru că nu a existat o asemenea formă organizatoricp autorizată. S-a pierdut, astfel, şansa accesării unor importante fonduri, ca sprijin financiar."