Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a primit certificatul de membru al EURADA (Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Dezvoltare). Certificatul a fost înmânat d-lui Claudiu N. Coşier, directorul ADR Nord-Vest, în cadrul Reuniunii Naţionale a Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România, care a avut loc în perioada 2-4 iulie la Sinaia. Asocierea Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest la EURADA face parte din acţiunile instituţiei în scopul dezvoltării reţelei de parteneriat internaţional, reţea care să influenţeze transferul de know-how necesar dezvoltării regionale. Manifestarea de la Sinaia a fost cofinanţată de Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională al Guvernului Marii Britanii. EURADA (European Association of Developement Agencies) este organizaţia non-profit care promovează dezvoltarea regională prin dialogul constant cu Comisia Europeană, schimburile de bune practici între membri, cooperare transnaţională şi, de asemenea, promovează conceptul de agenţie de dezvoltare. Peste 150 de agenţii de dezvoltare din 25 de ţări fac parte din EURADA.