În noul Formular 394 se vor declara operaţiunile efectuate pe teritoriul naţional începând cu luna iulie 2016.

Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Bihor informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.242/2016, a fost publicat Ordinul ANAF nr. 1.105/2016 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

În perioada 1 iulie - 31 decembrie 2016, declaraţia trebuie depusă pentru: livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate către persoane fizice pentru care au fost emise facturi cu valoare individuală mai mică sau egală cu 10.000 lei, se va completa numărul total al facturilor emise, valoarea totală a bazei impozabile şi TVA aferentă acestora, defalcate pe cote de TVA; livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de persoanele impozabile care aplică regimul special pentru agenţiile de turism, pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, către persoane fizice, pentru care au fost emise facturi cu valoare individuală mai mică sau egală cu 10.000 lei (se va completa numărul total al facturilor emise şi valoarea acestora cu TVA inclusă).

Potrivit AGFP Bihor, vor fi cuprinse în lista de detaliu toate facturile emise către persoanele fizice, indiferent de valoarea acestora, iar completarea CNP/NIF este obligatorie în situaţia în care persoana impozabilă îl colectează de la persoana fizică din facturi, contracte (de prestări servicii, de furnizare utilităţi, vânzări de bunuri mobile şi imobile etc.). În  lipsa acestuia, se vor declara numele, prenumele şi adresa persoanei fizice. Legat de declararea operaţiunilor desfaşurate cu persoane impozabile nestabilite în Romania care sunt stabilite în alt stat membru, neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în Romania, persoana impozabilă din Romania va declara operaţiunile derulate pe teritoriul national, care nu se înscriu în declaraţia recapitulativă  privind livrările /acchiziţiile/prestările intracomunitare , respectiv F390. Legat de declararea operaţiunilor desfăşurate cu persoane impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilite pe teritoriul Uniunii Europene, nu vor fi declarate operaţiunile de import de bunuri (inclusiv în cazul persoanei impozabile pentru care s-a acordat certificat de amânare de la plata în vamă a TVA).

Declaraţia se depune la Fisc până în data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare declarate pentru depunerea decontului (luna, trimestrul etc.), inclusiv dacă în această perioadă nu au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul declaraţiei. În cazul în care, după depunerea declaraţiei, persoana impozabilă constată existenţa unor omisiuni/erori în datele declarate, aceasta trebuie să depună o nouă declaraţie corect completată cu operaţiunile care necesită modificarea şi/sau operaţiunile care nu au fost declarate, declaraţie care înlocuieşte declaraţia informativă depusă iniţial. Nu vor face obiectul redepunerii declaraţiei facturile primite de persoana impozabilă în altă perioadă de raportare faţă de data emiterii acestora de către furnizori. Declaraţia se depune în format electronic sub forma unui fişier PDF, care are ataşat un fişier XML., a cărui structură este disponibilă pe portalul ANAF. Declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă sau în format electronic, însoţită de anexa nr.1 la Ordin - Formularul 394, în format hârtie (doar prima pagină), semnată şi ştampilată, conform legii.