Prin intermediul acestui serviciu se realizează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor între ANAF şi persoana fizică în legătură cu situaţia fiscală proprie a acesteia.

Potrivit prevederilor Ordinului MFP nr.1154/2014, începând cu data de 15 decembrie, şi persoanele fizice care au domiciliul fiscal pe raza unităţilor  fiscale din subordinea Administratiei Judeţene a Finantelor Publice Cluj au acces la serviciul Spaţiul Privat Virtual. Prin intermediul acestui serviciu se realizează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor între ANAF şi persoana fizică legat de situaţia fiscala proprie a acesteia, care include: comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a actelor administrative fiscale emise în formă electronică de către Fisc; transmiterea de cereri, înscrisuri sau documente de către persoanele fizice unităţii fiscale; punerea la dispoziţia persoanelor fizice a unor informaţii publice cu caracter fiscal, în scopul îndrumării acestora în îndeplinirea obligaţiilor fiscale (ex.:"Buletinul informativ fiscal", calendarul obligaţiilor fiscale). Personele fizice pot să acceseze serviciul SPV prin două modalităţi prin care îşi vor dovedi identitatea. Prima este autentificarea cu certificat digital autentificat, valabilă pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii libere (numai pentru obligaţiile fiscale pentru care, în relaţia cu unitatea fiscală, se identifică prin codul de înregistrare fiscală), respectiv valabilă pentru persoanele fizice care deţin un certificat digital calificat. Cea de-a doua modalitate este autentificarea cu user/parolă, valabilă pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii libere - pentru obligaţiile fiscale altele decât cele pentru care se identifică prin codul de înregistrare fiscală, respectiv valabilă pentru persoanele fizice care nu deţin un certificat digital.

În vederea accesării serviciului "Spaţiu Privat Virtual" persoanele fizice care nu deţin certificat digital vor intra pe site-ul www.anaf.ro, se accesează serviciul informatic "Înregistrare persoane fizice", se alege opţiunea "Înregistrare utilizatori" unde contribuabilul trebuie să-şi completeze datele personale într-o pagină web securizată (https). Unul dintre câmpuri oferă posibilitatea contribuabilului să aleagă între cele două opţiuni de aprobare a cererii, respectiv: aprobarea la ghişeu - cu deplasarea la unitatea fiscală pentru certificarea datelor completate în aplicaţie, prezentarea la ghişeu a buletinului/cărţii de identitate (original şi copie) şi numărul de înregistrare primit de pe site. Atenţie! Cererea se consideră respinsă dacă contribuabilul nu se prezintă la ghişeu în termen de 10 zile de la completarea cererii de înregistrare; on-line, prin completarea în câmpul "Număr decizie"  a numărului de înregistrare a unei decizii emisă de ANAF (Decizia de impunere anuală sau decizie de plăţi anticipate emisă în cursul anului 2013 sau 2014, ori o decizie referitoare  la obligaţiile de plată accesorii). Avertizare! Datorită unor dificultăţi tehnice, AJFP Bihor roagă contribuabilii ca, în relaţia cu ANAF, să utilizeze o altă adresa de e-mail care să conţina un alt domeniu decât yahoo. După înregistrarea cu succes, persoana fizică se poate autentifica pentru a accesa serviciul APV, prin alegerea butonului "Autentificare usename" (autentificare cu user/parola). Serviciul SPV va fi pus la dispoziţia persoanei fizice, ca urmare a aprobării cererii, în două zile lucrătoare de la verificarea cerectitudinii informaţiilor şi se va comunica pe adresa de e-mail a persoanei fizice. După parcurgerea etapelor anterioare, persoanele fizice pot să se logheze şi să acceseze serviciul SPV. În etapa următoare, persoanele fizice se autentifică, astfel pentru Autentificare cu user/parolă: Se introduc numele de utilizator şi parola, după apăsarea butonului "Autentificare", pe adresa de e-mail declarată la înregistrare se primeşte codul de siguranţă care trebuie completat în pagina următoare. De precizat că perioada de valabilitate a codului este precizată în conţinutul mesajului. După autentificarea cu succes, utilizatorul are acces la serviciul SPV, unde are posibilitatea să vizualizeze Profilul utilizatorului (numele de utilizator, modalitatea de autentificare), precum şi serviciile Cereri şi Mesaje.