În perioada 4-9 septembrie, activitatea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor s-a concentrat asupra activităţilor vizând circulaţia animalelor şi a medicamentelor.

 

În acest sens, echipe mixte de control au verificat în trafic, pe principalele artere ale judeţului, 20 de transporturi de animale. Datorită încălcării normelor sanitare veterinare privind tansportul animalelor, în special lipsa sau neconcordanţa documentelor care însoţesc transportul, s-au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare de 3.800 de lei.

Conform precizărilor d-lui dr. Mircea Gelu Budău, director coordonator la DSVSA Bihor, în perioada menţionată anterior au fost verificate şi 10 unităţi care comercializează medicamente de uz veterinar şi alimente pentru animale. S-au constatat deficienţe privind circulaţia produselor farmaceutice cu regim special, fără întocmirea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare. În acest domeniu a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei. Totodată, au continuat verificările în pieţele agroalimentare din municipiul Oradea, aplicându-se 8 avertismente, în special pentru încălcarea bunelor practici de lucru privind serviciile de alimentaţie publică.