Amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen
Potrivit Ordinului nr. 2321/2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice, amânarea la plată se acordă pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 508, din 23 iulie 2009.
Amânarea la plată, la cererea contribuabililor
Amânarea la plată se acordă la cererea contribuabililor, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, modul de organizare şi data înfiinţării. În categoria obligaţiilor fiscale neachitate la termen se înteleg impozitele, taxele, contribuţiile, precum şi alte sume datorate bugetului general consolidat, datorate şi neachitate la termenele legale de plată, precum şi majorări de întârziere aferente acestora. Amânarea la plată nu poate depăşi 6 luni şi nu poate fi acordată, într-un an calendaristic, decât o singură data. Totodată, amânarea la plată nu poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă.
Precizări şi în certificatul de atestare fiscală
Concomitent cu depunerea cererii de amânare la plată, contribuabilul solicită şi eliberarea certificatului de atestare fiscală care va cuprinde sumele ce vor face obiectul amânarii la plată În certificatul de atestare fiscală, eliberat în vederea acordării amânării la plată, se vor menţiona creanţele fiscale principale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii şi neachitate la data eliberării acestuia, precum şi majorările de întârziere aferente acestora. Contribuabilii fără domiciliu fiscal în România, care au obligaţii fiscale neachitate la termen, pot beneficia de amânare la plată numai dacă aceştia desemnează un împuternicit potrivit art. 18 din Codul de procedură fiscală.
Condiţii pentru a beneficia de amânarea la plată
După depunerea de către contribuabili a cererilor de amânare la plată, unitatea fiscală competentă va verifica dacă aceştia îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data de 30 septembrie 2008; şi-au depus toate declaraţiile fiscale pentru perioada 1 octombrie 2008 şi data depunerii cererii de amânare la plată; nu au înscrise fapte în cazierul fiscal; nu s-a atras răspunderea pentru contribuabilii persoane fizice, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi/sau nu s-a atras răspunderea solidară pentru contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice. Termenul general de soluţionare a cererilor de amânare la plată este de maximum 15 zile de la data depunerii cererilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.