Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a elaborat un nou formular pentru decontul de taxă pe valoare adăugată, ca urmare a majorării taxei la 24%. Noul formular se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii iulie 2010.

Formularul 300 - "Decont de taxa pe valoarea adăugată" se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal. Persoanele impozabile care conduc evidenţa contabilă, potrivit legii, pentru operaţiunile realizate pe bază de contract de asociere în participaţiune declară inclusiv datele şi informaţiile privind taxa pe valoarea adăugată rezultate din astfel de operaţiuni. Formularul 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată" se depune la unitatea fiscală competentă, la următoarele termene: lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de către persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică; trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic; semestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din semestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioada fiscală semestrul calendaristic; anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile prevăzute la pct. 80 alin. (4) din Normele metodologice şi de persoanele impozabile pentru care unitatea fiscală competentă a aprobat ca perioadă fiscală anul calendaristic.
Totodată, Decontul de TVA se depune până la data de 25 a celei de-a treia luni a trimestrului calendaristic, pentru primele două luni ale aceluiaşi trimestru calendaristic, de persoanele impozabile care utilizează trimestrul ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Decontul se va depune pentru luna a doua a trimestrului, dar va cuprinde şi operaţiunile realizate în prima lună a acestuia.
Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, au obligaţia prezentării Formularului (300) "Decont de taxa pe valoarea adăugată", cu codificarea informaţiei prin cod de bare. Sunt exceptaţi de la această prevedere contribuabilii care depun declaraţiile fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă, potrivit prevederilor legale în vigoare.